UPGRADE a intrat direct în faliment după ce a încheiat anul 2021 cu un profit de 22 de ori mai mare faţă de 2020! Tabelul preliminar prezintă o masă credală de „numai” 2,16 milioane lei… cu peste un milion lei mai mică decât suma din actele contabile; patronul Ioachim Claudiu ZAMONIŢĂ susţine că a împrumutat firma cu peste un milion de lei… iar Carmen Mihaela ZAMONIŢĂ cu 402.854 lei (document ataşat)

UPGRADE SRL Rediu/Iaşi (CUI/CIF: 17437027) a intrat direct în faliment (la propria cerere), conform deciziei Tribunalului Iaşi din 10 februarie 2022 – Dosarul nr.566/99/2022.

Tabelul preliminar al creanţelor prezintă un total al datoriilor de „numai” 2.161.018,81 lei, valoare mult mai mică decât cea înregistrată la finalul anului 2021 – 3.261.992 lei, conform datelor prezentate de lichidatorul judiciar provizoriu ILIE CLAUDIU-IOAN… neconfirmat de Adunarea Creditorilor!

Mai exact, Raportul privind cauzele insolvenţei susţine (conform balanţei de verificare la 31.12.2021) că UPGRADE SRL a încheiat anul 2021 cu profit (brut) de 915.836 lei, la o cifră de afaceri de 3.594.731 lei, datorii de 3.261.992 lei, active imobilizate de 379.075 lei şi active circulante de 3.378.916 lei, din care «stocuri de marfă în valoare de 2.462.483 lei».

Aceste rezultate nu justifică intrarea debitoarei direct în faliment, iar masa credală de „numai” 2.161.018,81 lei sugerează că unii creditori nu au aflat de deschiderea procedurii… sau există facturi fictive/false în contabilitatea UPGRADE SRL.

Mai mult, în documentul menţionat se spune că „în luna februarie 2022, debitorul a fost supus unui control fiscal care a verificat perioada 01.01.2018 – 31.10.2021 şi s-a soldat cu emiterea unei decizii de impunere a unor obligaţii suplimentare în cuantum de 198.681 lei, din care TVA în valoare de 139.771 lei aferent unor bunuri (piese de schimb auto) şi servicii pentru care nu au fost prezentate documente justificative complete”. Altfel spus, masa credală ar fi trebuit să fie mai mare decât totalul datoriilor din balanţa la 31.12.2021… nu (mult) mai mică.

În ceea ce priveşte creditorii, tabelul preliminar arată că patronul Ioachim Claudiu ZAMONIŢĂ ar fi finanţat/împrumutat societatea cu 1.035.842,51 lei, iar soţia Carmen Mihaela ZAMONIŢĂ (foto) cu 402.854,50 lei, adică un total de 66,57% din masa credală!

Această dubioasă situaţie a dus la neconfirmarea în funcţia de lichidator judiciar a practicianului propus de un creditor şi înlocuirea acestuia cu CII APETREI MĂRIOARA… preferinţa debitoarei.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.566/99/2022, al debitoarei UPGRADE SRL, este programat pe 19 mai 2022. (sursa foto: facebook.com/carmen.zamonita)

DOCUMENT ATAŞAT:
UPGRADE SRL – Tabel preliminar al creanţelor