VIVRE DECO vrea să intre în concordat preventiv… procedură total lipsită de transparenţă; firma care deţine magazinul online vivre.ro a încheiat anul 2021 cu pierderi de 84,82 milioane lei

VIVRE DECO SA Bucureşti (CUI/CIF: 30010618), firmă de comerţ online care susţine că deţine/administrează „cel mai mare şi mai îndrăgit magazin online din Europa Centrala şi de Est când vorbim despre mobilier, textile şi decoraţiuni” (este vorba de vivre.ro) şi-a manifestat intenţia de a intra în procedura de concordat preventiv, demers juridic care a dus la înregistrarea Dosarului nr.24130/3/2022, cu termen de judecată pe 8 septembrie 2022.

Conform definiţiei din Legea 85/2014, concordatul preventiv este „un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Concordatul preventiv este o procedură total lipsită de transparenţă (spre deosebire de insolvenţă/faiment) – nu se publică nimic în BPI şi reprezintă o tragere de timp în favoarea debitoarei… înainte de intrarea în insolvenţă.

În ceea ce priveşte debitoarea VIVRE DECO SA, demn de semnalat este faptul că a încheiat anul 2021 cu pierderi de 84.821.499 lei, la o cifră de afaceri de 244.668.007 lei, datorii de 129.887.873 lei şi capitaluri proprii negative, de -65.680.173 lei. În aceste condiţii, se pune întrebarea «de ce abia acum recunoaşte debitoarea că se află „în rahat”?».

Principalii acţionari ai VIVRE DECO SA sunt NEOGEN SA Târgu Mureş (CUI/CIF: 13305520) – 51,81%, ADVISORY DELTA SRL Bucureşti (CUI/CIF: 16408600) – 43,37%, iar Călin FUSU, italianul Oliver Patrick CADOGAN şi Vajda Andras Peter NAGY au atribuţii de administratori.