ASSET RECOVERY IPURL este un practician în insolvenţă din Cluj-Napoca, iar una dintre ultimele proceduri care i-a fost încredinţată este falimentul WESTAS INVEST SRL Floreşti (CUI: 27526768). Această debitoare a intrat direct în faliment pe data de 8 mai 2018, la propria cerere, iar ASSET RECOVERY IPURL (Dragoş Alexandu GIURA – foto) a fost numit lichidator judiciar provizoriu la propunerea datornicei, cu o remuneraţie iniţială de 1.000 lei/lună plus 5% din sumele recuperate – Dosar nr.433/1285/2018.

Pe data de 6 august 2018, a fost publicat în BPI tabelul preliminar al creanţelor, document care include doar Fiscul, doi creditori chirografari şi un creditor salariat (care e şi patronul firmei).

A doua zi, pe 7 AUGUST 2018, a fost publicată… notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă/faliment, document prin care creditorii sunt anunţaţi că se pot înscrie la masa credală până pe data de 10 IULIE 2018!

În singurul raport de activitate al lichidatorului judiciar se precizează următoarele:

Cu ocazia întocmirii prezentului raport am constatat că publicarea notificării privind deschiderea procedurii nu s-a realizat deşi cererea a fost transmisă, motiv pentru care am procedat la retransmiterea cererii, ocazie cu care am solicitat şi lămuriri. Din răspunsul primit de la ORC rezultă faptul că nepublicarea notificării s-a datorat unei erori materiale, remediată prin publicarea notificării în BPI nr. 15128 din 07.08.2018.

Sărind peste faptul că Dragoş Alexandu GIURA ar fi trebuit să urmărească publicarea notificării dacă chiar a trimis cererea aşa cum spune, demn de remarcat este faptul că aceasta consideră că problema a fost remediată prin publicarea notificării… după aproape o lună de la expirarea termenului de înscriere la masa credală. (sursa foto: giura.ro)




4 Septembrie 2018

Spune-ți opinia