ZAMFIR DINAMIC: Patronul Aurică ZAMFIR a luat banii din firmă… şi acum se plânge că nu are cu ce plăti dezinfectarea în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID 19! A băgat firma în faliment… după ce a înfiinţat ZAMFIR AURICĂ CONSTRUCT

ZAMFIR DINAMIC SRL Iazu/Cojasca (CUI/CIF: 39584126) a intrat direct în faliment (la propria cerere) pe data de 11 aprilie 2023, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1317/120/2023 că ” înregistrează datorii de peste 175.000 lei, aşa cum rezultă din datoriile înscrise în bilanţul contabil ataşat, la data de 31.12.2022″, iar „activitatea desfăşurată de către societate, respectiv 4120-Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, necesită investiţii continue pentru dezinfectarea spaţiului în vederea prevenirii răspândirii cu virusul COVID 19, pentru care societatea nu mai deţine suficiente fonduri”!

Ceea ce omite să spună administratorul şi unic asociat Aurică ZAMFIR este faptul că acelaşi bilanţ menţionează că debitoarea a încheiat anul 2022 cu 187.115 lei în casă şi conturi la bănci… bani suficienţi pentru achitarea integrală a datoriilor (178.240 lei, conform bilanţului).

Dar cel mai probabil aceşti bani nu existau în realitate… din moment ce Fiscul nu a reuşit să încaseze sumele cuvenite în urma popririi conturilor. Mai mult, ZAMFIR DINAMIC SRL avea la 31 decembrie 2020 lichidităţi de 981.392 lei, care au coborât la 207.817 lei după un an. Probabil societatea a acordat dividende… dar şi aici ar trebui verificat dacă plata s-a efectuat cu respectarea legislaţiei în vigoare.

În cadrul procedurii simplificate de faliment, CII BĂLAN MĂDĂLIN (practicianul propus de debitoare) va îndeplini atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 22 mai 2023 este termenul limită de depunere a cererilor de admitere a creanţelor.

Demn de semnalat la acest faliment este şi faptul că survine după ce Aurică ZAMFIR a înfiinţat (în noiembrie 2022) ZAMFIR AURICĂ CONSTRUCT SRL Iazu/Cojasca (CUI/CIF: 47206490), firmă care a declarat angajaţi începând cu decembrie 2022. (sursa foto: cleanlink.com)