ZLATCUP SRL Zlatna (CUI/CIF: 36069460), unul dintre cei mai importanţi producători de sulfat de cupru din România, a intrat în insolvenţă pe data de 4 septembrie 2023, oficial la propria cerere, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.3596/107/2023 de la Tribunalul Alba că se află în imposibilitate de a mai efectua plăţi, nivelul obligaţiilor neplătite fiind în cuantum total de 15.297.873,51 lei, cu următoarea structură:
- 1.000.000 lei faţă de creditorii bancari;
- 322.392 lei faţă de creditorii salariaţi;
- 453.927 lei faţă de creditorii bugetari, care sunt nescadente deoarece fac obiectul unei eşalonări în derulare;
- 13.341.918,59 lei – datoriile comerciale/chirografare faţă de furnizorii societăţii
- 179.635,92 lei faţă de asociaţi
Surprinzător, tabelul preliminar este foarte apropiat de datoriile declarate, indică o masă credală de 15.659.146,29 lei, cu menţiunea că – din păcate – creanţele salariale sunt cu peste 50.000 lei mai mari decât cele anunţate.
O BILĂ ALBĂ pentru administratorul judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ ZISU SPRL, care a publicat Raportul privind cauzele insolvenţei şi nu „l-a secretizat”, aşa cum procedează practicienii care au de ascuns ceva sau care sunt foarte slab pregătiţi. Adică ticăloşii şi incompetenţii!
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3596/107/2023, al debitoarei ZLATCUP SRL, este programat pe 4 decembrie 2023.
DOCUMENTE ATAŞATE:
ZLATCUP SRL – Tabelul preliminar (rectificat) al creanţelor
ZLATCUP SRL – Raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă