agent-de-paza

Anul trecut, salariul minim brut pe economie a fost de 975 lei/lună în perioada ianuarie – iunie şi 1.050 lei/lună în al doilea semestru. Conform calculatorsalariu.ro, în primul caz angajatul încasa 732 lei (salariu net), iar cheltuielile totale ale angajatorului se ridicau la 1.199 lei. În a doua jumătate a anului, angajatul cu salariul minim încasa 785 lei, în timp ce suma cheltuită de angajator a urcat la 1.292 lei/lună. Ţinând cont că cele două salarii au avut perioade de aplicare egale (6 luni), rezultă că, anul trecut, cheltuielile unui angajator cu salariaţii minim remuneraţi au fost, în medie, de 1.245,50 lei/lună.

Tot anul trecut, O FIRMĂ DE PAZĂ (nu contează numele, dar e un caz real) a avut cheltuieli totale de 3.653.337 lei, la un număr de 250 angajaţi. Rezultă cheltuieli lunare medii de 1.217,78 lei per angajat. Şi dacă nu ar exista alte cheltuieli decât cele salariale (ccee ce practic e imposibil, că o astfel de firmă nu poate avea sediul acasă la patron), media rezultată nu a asigurat plata salariului minim pe economie pentru fiecare angajat. Nu mai pun la socoteală faptul că unii angajaţi prestează şi tură de noapte, care ar trebui remunerată cu un spor de 25%.

Cum FIRMA DE PAZĂ nu îi putea angaja, contrar legii, cu salarii sub minimul pe economie, probabil s-a recurs la şmecheria clasică – contract part-time, muncă full-time, eventual şi extra full-time! Există şi varianta drepturilor de autor, dar nu se potriveşte în acest sector de activitate.

Pentru că, totuşi, oamenii respectivi lucrează 8 ore sau mai mult, trebuie să primească şi alţi bani în afară de cei de pe cartea de muncă (la contract de o oră sau două pe zi). Şi îi primesc “la negru”, desigur. Cum încasări “la negru” nu prea sunt, banii respectivi trebuie scoşi cumva din firmă.

Cea mai frecventă metodă este găsirea “unui PĂRPĂUŢĂ” care emite facturi pentru servicii sau produse inexistente, încasează banii respectivi, îşi opreşte comisionul negociat şi diferenţa o pune într-o pungă şi o dă înapoi patronului FIRMEI DE PAZĂ. De preferat este ca produsele/serviciile respective să aibă cât de cât legătură cu domeniul de activitate: piese auto, combustibili, câte 3-4 uniforme pentru fiecare angajat, chiar dacă în realitate există doar una. Dacă eşti un patron mai puţin dotat intelectual, “cumperi” tone de material lemnos… şi apoi ajungi la bulău pentru evaziune fiscală, grup infracţional, spălare de bani şi ce îţi mai găsesc procurorii. E drept că şi ceilalţi ajung tot acolo, dar pe un drum ceva mai întortocheat.

Desigur, facturile trebuie să fie purtătoare de TVA, astfel încât să fie furat de la stat şi procentul de 20%, fără de care FIRMA DE PAZĂ nu se poate descurca. Dacă patronul are noroc de nişte contracte “mai bunicele”, se descurcă numai cu furtul de TVA. Dacă nu, atunci “dă iama” şi în celelalte taxe şi impozite, că şi-aşa stopajul la sursă nu mai e penal. Firma cu datele menţionate (250 de angajaţi şi cheltuieli anuale de 3,65 milioane lei) are datorii la stat de 1,9 milioane lei. Pe care nu le va plăti niciodată pentru că a intrat în insolvenţă, iar activitatea nu va fi stopată, ci doar mutată pe o societate cu un nume asemănător, astfel încât se se folosească aceeaşi siglă, aceleaşi uniforme şi, desigur, aceiaşi oameni cu aceleaşi plăţi la negru.

Aceasta este reţeta folosită în principal de firmele mici şi medii, dar mai nou şi de cele mai mari (vezi cazul ALISTAR-TOTTO), cu menţiunea că la acestea este ceva mai greu deoarece au contracte cu statul pe perioade îndelungate şi nu le pot transfera peste noapte pe o firmă nouă.

În ultima perioadă, mai multe firme de pază cu notorietate (şi cu lipici la contractele cu statul) au următoarele două probleme: patronul cercetat/arestat/judecat pentru evaziune fiscală şi alte chestii adiacente (din cauza facturilor “mânărite”) şi societatea în insolvenţă, de obicei urmare a unui control de la Fisc.

Au fost odată… nişte “isteţi”

În urmă cu ceva ani, când concurenţa a devenit crâncenă, au apărut primele firme care au scăzut preţul la licitaţii cu 15-20%. Dacă presupunem că piaţa era în jurul valorii de 10 lei/ora, “isteţii” au venit cu 8-8,5 lei/oră şi “au rupt tot”, aceştia fiind primii jucători care s-au prins că TVA poate fi furată. Asta îmi aduce aminte de un traficant de valută din urmă cu vreo 15 ani, care spunea: “am şi dolari falşi; dacă vine un fraier, nu-i păcat să-i dau dolari buni?!”; aşa şi cu statul: dacă poate fi fraierit, de ce nu?!

În acel moment, ceilalţi jucători din piaţă au avut două opţiuni: să se recunoască învinşi şi să se retragă din business sau să se apuce şi ei de furat TVA. Probabil au fost şi unii care au renunţat, dar astăzi la buletinele de ştiri şi prin sălile tribunalelor apar ceilalţi, care au vrut să fie şi ei “isteţi”.

Ulterior reţeta a fost “îmbunătăţită” prin eludarea altor taxe şi impozite, grav fiind faptul că instituţiile statului nu au semnalat existenţa unei probleme majore în acest domeniu de activitate. Şi nu se poate spune că instuţiile statului nu au observat. Să vă dau un exemplu: la o licitaţie organizată de o instituţie a statului în iulie 2014 pentru un contract pe un an de zile, cu valoare estimată de 10 milioane euro (exclusiv TVA), ofertele participanţilor pentru pază umană au fost cuprinse între 7,19 lei/oră/post şi 11,96 lei/oră/post. Următoarele două cele mai mici au fost de 7,30 lei/oră/post şi 7,41 lei/oră.

La acea vreme, salariul minim pe economie era de 900 lei (a crescut la 975 în ianuarie 2015), cheltuielile angajatorului pentru un salariat cu această leafă fiind de 1.108 lei/lună, adică 6,60 lei/oră (norma lunară este de 168 de ore). Posturile respective necesitau pază permanentă, deci cheltuielile creşteau cu 8,33% (sporul de noapte de 25% pentru cele 8 ore). Iar dacă mai luăm în calcul numai faptul că un angajat lucrează 11 luni şi este plătit 12 luni (concediu de odihnă de minim 20 de zile lucrătoare, adică aproximativ o lună calendaristică), rezultă cheltuieli MINIME de 7,80 lei/oră/post.

Şi la prima licitaţie din 2014 organizată de METROREX, care a fost anulată pentru că nu a câştigat cine trebuia, au existat oferte în jurul valorii de 7,50 lei/oră/post. Asta în condiţiile în care se încheia contract pe 4 ani, teoretic fără şanse de a fi suplimentat.

La ora actuală, salariul minim pe economie este de 1.250 lei/lună, cheltuielile angajatorului fiind de minim 1.538 lei/lună, adică 9,15 lei/oră… aproape 10 lei/oră dacă luăm în calcul şi concediul de odihnă.

Cu toate aceste, instituţii ale statului au încheiat contracte la preţuri de genul celor menţionate, în loc să sesizeze aceste neregularităţi. Vorbim de “preţuri de dumping” (sub “costurile de producţie”) şi de complicitate la dumping din partea autorităţilor. Iar aceste preţuri (tarife, de fapt, că vorbim de servicii) nu pot fi susţinute decât prin evaziune fiscală pentru că nu sunt compensate de clienţii din piaţa privată. Mai mult, aceştia (cum ar fi băncile, supermarket-urile) ştiu preţurile de la stat şi nu au de ce să ofere mai mult, în condiţiile în care se presupune că sunt şi mai buni platnici decât statul.

La rahatul în care sunt acum marile firme de pază, o amendă de la Consiliul Concurenţei ar fi “bomboana de pe colivă”. Dar, totuşi, se impune un pic de ordine în acest domeniu de activitate. Şi poate se impune şi un calcul de genul: dacă statul achiziţionează servicii de pază de X sute de milioane de euro pe an (cred că mărimea e de ordinul sutelor de milioane, erau 10 milioane numai la instuţia menţionată, în 2014), nu ar fi mai rentabil să angajeze încă Y mii de jandarmi sau chiar să-şi facă o firmă/structură separată care să se ocupe de paza obiectivelor/instituţiilor?

Şi dincolo de faptul că statul pierde sute de milioane de lei de la aceste firme de pază prin neplata obligaţiilor fiscale (20 de milioane numai de la ALISTAR-TOTTO), mai există un aspect pe care nu îl bagă nimeni în seamă, deşi ar fi chiar de analizat la nivel înalt: avem o armată de oameni slab instruţi, care nu sunt atent verificaţi (nu ar fi exclus să îi angajeze şi pe cei cu cazier), prost remuneraţi şi uneori neplătiţi cu lunile, angajaţi la firme în insolvenţă şi cu patroni în drumul spre închisoare. Iar unii din aceşti “oşteni” se ocupă de paza unor obiective strategice din România, cum ar fi metroul sau centrala nucleară de la Cernavodă, de exemplu. Şi, teoretic, aceste obiective strategice beneficiază de cele mai bune servicii de pază!

23 Septembrie 2016

Spune-ți opinia