Gheorghe NAGHI, fostul patron al companiei ALDIS SRL Călăraşi (CUI: 1928648) a murit într-un ciudat accident cu şalupa la începutul lunii august 2011. La scurt timp după accest tragic eveniment au început să apară problemele financiare la producătorul de mezeluri, poate şi din cauza discuţiilor din spaţiul public legate de “cine va prelua afacerea şi ce va face în continuare – o vinde, o închide, merge înainte?“.

Astfel, pe 10 noiembrie 2011 au fost raportate la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) primele bilete la ordin refuzate la plată, iar până la finalul anului respectiv s-au adunat 189 de incidente de plată. Dificultăţi majore în onorarea obligaţiilor faţă de furnizori au existat şi în anii următori, o diminuare a acestora fiind consemnată în 2015 şi 2016.

Pe 23 mai 2016, ALDIS SRL a fost raportată pentru ultima dată la CIP cu un bilet la ordin refuzat la plată, acesta fiind cel cu numărul 1.813! Astfel, în perioada 10 noiembrie 2011 – 23 mai 2016, societatea din Călăraşi a adunat 1.742 de incidente de plată majore şi 71 minore, suma totală refuzată la plată fiind de 62.665.476,74 lei.

Totuşi, această dispariţie a refuzurilor la plată poate avea drept cauză neemiterea de bilete la ordin (sau cecuri) pentru partenerii de afaceri, nu neaparat onorarea la zi a obligaţiilor financiare. O situaţie care susţine această variantă a fost înregistrată chiar recent.

Pe 28 iulie 2017, creditoarea DILET CONSULTING SRL Poiana Mărului (CUI: 17666128) a depus la Tribunalul Călăraşi o cerere de deschidere a insolvenţei împotriva ALDIS SRL, în care a precizat că “între părţi a existat o colaborare comercială, prin vânzarea de produse conform facturii fiscale 094/30.01.2017. Fără niciun temei legal, debitoarea a refuzat să-şi onoreze obligaţiile de plată, rămânând neachitată suma totală de 98.617,75 lei“.

De fapt, ALDIS SRL nu a achitat niciun leu din suma/factura respectivă, iar DILET CONSULTING SRL – firmă deţinută şi administrată de Costel MACHIDON (45 de ani) – a apreciat că “principalul motiv pentru care creanţa creditoarei nu a fost achitată până în prezent este lipsa de lichidităţi, respectiv starea de insolvenţă a societăţii debitoare”.

Surprinzător, instanţa a stabilit primul termen de judecată foarte repede, pe 23 august 2018… în condiţiile în care era vacanţă judecătorească. Instanţa ca instanţa, dar ALDIS SRL “a fost Speedy Gonzales” şi a achitat imediat restanţa, astfel că DILET CONSULTING SRL a anunţat pe 3 august 2017 că renunţă la cerere. A fost agitaţie mare din moment ce s-a devansat şi termenul de judecată, astfel că, pe 16 august 2017, judecătorul sindic Traian ENACHE a luat act de renunţarea la judecată şi a închis Dosarul nr.1184/116/2017.

Chiar dacă teoretic putem spune că neachitarea obligaţiei financiare de către ALDIS SRL a fost un accident (deşi 6 luni de întârziere… nu prea mai sună a accident), demersul DILET CONSULTING SRL de a apela la Legea 85/2014 pare a fi o reţetă de succes… pe care anul trecut a folosit-o şi BRENNTAG SRL (Dosarul nr.506/116/2016)! (sursa foto: facebook.com/aldis1990)



29 August 2017

Spune-ți opinia