S-a cerut insolvenţa singurului AQUA PARK din Moldova… la 6 luni de la inaugurare!

În anul 2010, Ion ROTARU (a împlinit 66 de ani săptămâna trecută) – fost primar al municipiului Piatra Neamţ înaintea lui Pinalti şi primar al comunei natale ALEXANDRU cel BUN din 2008 – a anunţat demararea lucrărilor la un proiect grandios, construirea unui parc acvatic, investiţie evaluată la 4 milioane euro, ce urma să se materializeze în urma unui parteneriat public-privat. Această combinaţie între Primăria Alexandu cel Bun şi diverşi oameni de afaceri s-a numit AQUA PARK BLUE EDEN SA Vadurele (CUI: 26803054) şi a fost înfiinţată în aprilie 2010.

Nu e foarte clar în ce măsură a mai fost realizat/respectat proiectul iniţial, cert este că a durat cu vreo 5 ani mai mult decât s-a anunţat iniţial (dovada AICI), iar aranjamentele lui Ion ROTARU cu MOLDOCOR SA Piatra Neamţ (CUI: 2046250), companie controlată de Mihai BĂTRÂNU (62 de ani), au dus Primăria Alexandru cel Bun în situaţia de a nu mai deţine nicio acţiune la AQUA PARK BLUE EDEN SA. Noroc de o insolvenţă şi de un articol de presă… care au determinat anularea unei ilegalităţi (detalii AICI).

La începutul lunii iulie 2017 s-a produs şi „minunea”: a fost inaugurat „singurul Aqua Park din regiunea Moldovei”. Mai toată presa locală/regională a lăudat marea realizare de la Neamţ, dar nimeni nu a întrebat dacă s-a făcut un studiu de impact, un plan de afaceri… şi în câte zeci de ani se va amortiza investiţia. Asta deşi Neamţul se mai laudă cu cel puţin două „realizări de excepţie” – telegondola şi pârtia de schi!

Pe la momentul inaugurării, ROTARU a afirmat că investiţia s-a ridicat la 4,5 milioane de euro, dar a omis să mai spună că AQUA PARK BLUE EDEN SA are datorii serioase către furnizori. Aceştia au fost „plătiţi” cu bilete la ordin, a căror scadenţă pare a fi fost stabilită în funcţie de data prognozată a inaugurării.

Cum au fixat reprezentanţii AQUA PARK BLUE EDEN SA scadenţa instrumentelor de plată nici nu prea mai contează din moment ce firma nu a avut bani ca să le onoreze. Şi astfel, pe 23 iunie 2017 a fost raportat la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) primul BO refuzat la plată „din lipsă totală de disponibil”. Să zicem că acest incident şi cel din 30 iunie 2017 pot fi explicate astfel: „s-a amânat data inaugurării parcului acvatic şi încă nu am făcut încasări„.

Problema este că grosul incidentelor a fost înregistrat începând cu 1 august 2017, adică la aproape o lună de la primele încasări, iar până acum au fost consemnate 30 de bilete la ordin neonorate la termen, suma totală refuzată la plată fiind de 843.510,56 lei.

Văzând că au fost ţepuiţi, unii creditori au solicitat în instanţă „încuviinţarea executării silite”, un exemplu în acest sens fiind societatea AQUA AZUR SRL Constanţa (CUI: 24031012). Beneficiară a unui bilet la ordin emis în februarie 2017 şi refuzat la plată pe 7 noiembrie 2017, creditoarea – prin BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAREŞ IOAN – a solicitat pe 20 decembrie 2017 şi a obţinut pe 28 decembrie 2017 dreptul de a trece la „executarea silită a obligaţiei având ca obiect plata sumei de 85.000 lei, reprezentând debit”.

Pentru că nici acest demers nu a avut succes, în conturile debitoarei neexistând sumele necesare achitării datoriei, societatea constănţeană a apelat la ultima soluţie – a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei AQUA PARK BLUE EDEN SA, astfel fiind constituit, pe 23 ianuarie 2018, Dosarul nr.181/103/2018 de la Tribunalul Neamţ.

Chiar dacă până la judecarea cauzei vor mai trece cel puţin 3 luni, timp în care se pot găsi 85.000 lei pentru achitarea restanţei, această cerere şi situaţia de la CIP demonstrează că firma care deţine AQUA PARK-ul de la Neamţ (cică nu şi hotelul din preajmă, că acela ar fi al familiei ROTARU – zvonuri până una-alta) are mari probleme financiare.

Legat de Centrala Incidentelor de Plăţi, ultimele două incidente au fost raportate pe 22 ianuarie 2018, iar anterioarele două pe 17 ianuarie 2018, ceea ce arată că nu a intervenit nicio îmbunătăţire a situaţiei financiare. În schimb am remarcat că societatea are conturi la BANCA TRANSILVANIA şi la LIBRA BANK… deşi încasările de la parc sunt în numerar. Şi mi se pare ciudat că un incident din 16 ianuarie 2018 (raportat de BT) are menţiunea „poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului”, iar un altul, de a doua zi, de la LIBRA BANK, nu pomeneşte nimic de poprire. O fi ceva specific locului, un fel de poprire selectivă!

Ţinând cont de faptul că Primăria Alexandru cel Bun mai este doar acţionar minoritar, prin falita SERV COM ALBUN SRL (CUI: 24796600), iar Consiliul Judeţean Neamţ are alte probleme pe cap, mult mai grave, chiar va fi interesant de urmărit cine şi cum va pompa bani în „mândria judeţului”… care avea şi nişte planuri de extindere pentru anul acesta. Şi cu siguranţă că „singurul Aqua Park din regiunea Moldovei” va deveni şi mai căutat dacă parteneriatul public-privat demarat în 2010 va fi frumos prezentat într-un dosar(sursa foto: facebook.com/AquaParkBlueEden)

CITIŢI ŞI:
AM AVUT DREPTATE! Cesiunea acţiunilor AQUA PARK încheiată între MOLDOCOR-ul lui MIHAI BĂTRÂNU şi firma primăriei lui ION ROTARU a fost ILEGALĂ

Contract fraudulos cu acţiuni AQUA PARK; o altă cesiune dubioasă îi are ca protagonişti pe primarul ION ROTARU şi omul de afaceri MIHAI BĂTRÂNU