Acasă Uncategorized AGER BUSINESS TECH s-a cerut în insolvenţă

AGER BUSINESS TECH s-a cerut în insolvenţă

Înfiinţată în 1995, societatea AGER BUSINESS TECH SA Bucureşti (CUI/CIF: 6904755) este controlată de Daniel Octavian SAVIN şi pe site-ul propriu se prezintă drept „unul din principalii integratori, dezvoltatori şi distribuitori de sisteme, componente şi soluţii de securitate cu grad ridicat de eficienţă din România, o campanie cu capital integral românesc, autorizată ORNISS din anul 2004 şi cu o expertiză de vârf în proiecte de securizare derulate cu beneficiari notabili”.

În 2009-2010, compania a înregistrat vânzări anuale de peste 50 milioane lei şi profituri nete de 5,95 milioane lei, respectiv 3,18 milioane lei, dar afacerea a început să se prăbuşească în 2016, pentru ca în 2017 şi 2018 să ajungă la pierderi de 5,6 milioane lei, respectiv 1,94 milioane lei.




La finalul anului 2018, AGER BUSINESS TECH SA înregistra datorii de 13.419.860 lei, acoperite teoretic de activele circulante – 15.708.289 lei, dar surprinde valoarea foarte mare (şi probabil supraevaluată) a stocurilor – 10.974.498 lei, peste cifra de afaceri din anul respectiv (7.026.248 lei).

Ieri, 18 martie 2020, Daniel Octavian SAVIN şi-a luat inima în dinţi şi a solicitat protecţia Legii 85/2014, cererea de intrare în insolvenţă soldându-se cu înregistrarea Dosarului nr.7537/3/2020. Ţinând cont de criza coronavirusului şi de starea de urgenţă, Tribunalul Bucureşti nu ar trebui să programeze primul termen de judecată înainte de luna mai 2020… dar nu se ştie niciodată, aşa că ar fi bine ca partenerii de afaecri (creditorii, în principal) să stea cu ochii pe acest dosar. (sursa foto: facebook.com – Ager Business Tech)