A fost concediată după ce a absentat doi ani şi 10 luni; pentru această perioadă, fosta angajată revendică drepturi salariale de 69.674 lei!

rom-italia-impex

Cine nu este parte implicată în falimentul ROM-ITALIA IMPEX SRL (CUI: 13842370) – societate care a prestat activităţi de ambalare, de depozitare, comerţ cu ridicată a produselor din carne – s-ar putea distra copios urmârind spectacolul oferit de protagoniştii procedurii.

Nu insist asupra istoricului firmei, poate fi accesat în unul din documentele ataşate, menţionez doar faptul că societatea are 3 asociaţi – un italian şi doi români. Radu Dorel ISTRATE (44 de ani) şi Ioan Corneliu MUREŞAN (70 de ani) par a se fi hotărât „să i-o tragă” lui Luciano BIANCHINI (65 de ani), acesta fiind şi motivul pentru care cei doi au decis să bage firma în faliment.

rom-italia-impex-10-ani-2015-w

Lichidatorul judiciar C.I.I. ZOICAŞ MIHAI le ţine partea conaţionalilor, motiv pentru care a emis două documente de tot râsulraportul privind cauzele insolvenţei şi tabelul preliminar al creanţelor (anexele la tabel, în principal). Amuzant nu e faptul că lichidatorul a dat divorţ de limba română şi pare să nu mai existe cale de împăcare, asta chiar e de plâns, ci situaţiile pe care acesta le prezintă.

A lipsit de la muncă doi ani şi 10 luni

Într-o anexă la primul tabel preliminar al creanţelor, Mihai ZOICAŞ spune aşa:
„Precizăm faptul că d-na CIUBANCAN Anca Florinela a deţinut calitate de angajat a societăţii în baza contractului individual de muncă nr 14/16.03.2010 pe perioada 17.03.2010-12.12.2014 când i s-a desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare adică nu s-a mai prezentat la locul de muncă din februarie 2012 până în 12.12.2014″.

PE SCURT:
Anca Florinela CIUBĂNCAN (48 de ani în prezent) nu s-a prezentat la muncă doi ani şi 10 luni (cu aproximaţie, că nu se precizează prima zi din februarie 2012 în care a lipsit). După atâta amar de absenţe, societatea s-a gândit să o concedieze!

69.674 lei pentru cele 34 luni de absenţe

Anca Florinela CIUBĂNCAN „a fost o doamnă” şi nu a contestat decizia de concediere, dar a solicitat plata drepturilor salariale pentru cele 34 de luni (doi ani şi 10 luni) în care a figurat ca angajat al societăţii! Suma se ridică la 69.674 lei, adică un net de vreo 2.000 lei/lună. Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că demersul este îndreptăţit – parlamentarii nu lipsesc ani întregi de la muncă şi sunt remuneraţi?!

Se pare că CIUBĂNCAN s-a aflat în graţiile italianului, acesta încercând să îi plătească „drepturile salariale”, după cum susţine lichidatorul judiciar (în limba pe care o ştie el): „în încercarea de a încasa drepturile salariale far ştiinţa administratorului a folosit 7 Bilete la Ordin emise şi semnate de asociatul Bianchinii Luciano care nu mai avea calitatea de a face acte de dispoziţie întrucât din februarie 2015 nu mai avea calitatea de administrator motiv pentru care aceste instrumente de plată au fost refuzate la plată„! Cine îl cunoaşte pe Mihai ZOICAŞ ar putea să-i dăruiască, eventual de Crăciun, măcar un pachet cu virgule!

Drăguţ este faptul că Anca Florinela CIUBĂNCAN nu s-a lăsat şi a mers în instanţă. La Tribunalul Comercial Cluj a pierdut, a atacat sentinţa, dar dosarul este suspendat la Curtea de Apel Cluj pentru că pârâta ROM-ITALIA IMPEX SRL a intrat în faliment. CIUBĂNCAN a solicitat înscrierea la masa credală, dar creanţa invocată a fost respinsă integral de lichidatorul judiciar.

Deşi această situaţie este hilară şi a generat o dispută juridică de aproape doi ani (Dosarul 6479/117/2014 a fost deschis pe 16 decembrie 2014, la Tribunalul Cluj), situaţia ar putea să se rezolve simplu, prin verificarea documentelor firmei: dacă CIUBĂNCAN a fost pontată pentru perioada respectivă (şi probabil a fost pentru că nu există temei legal să stea cineva atâta vreme în „concediu fără plată”), să fie plătită! Dacă firma a făcut pierdute documentele, s-ar putea verifica plata contribuţiilor aferente angajatei pentru perioada respectivă.

Avem un apartament pe firmă, cum îl „ascundem” de italian?!

A două situaţie halucinantă se referă la creanţa invocată de italianul Luciano BIANCHINI, în valoare de 381.565,47 lei, pe care lichidatorul judiciar a respins-o în totalitate, motivele prezentate fiind jenante pentru un presupus specialist… dar demne de analizat de un procuror.

În mai 2012, s-a retras din societate Gavril TECAR (72 de ani la momentul respectiv), iar părţile sociale deţinute de acesta au fost cesionate la valoarea nominală (10 lei) către Radu Dorel ISTRATE – 9.444 părţi sociale (94.440 lei)  şi Ioan Corneliu MUREŞAN – 7.083 părţi sociale (70.830 lei). Din moment ce vânzarea/cesiunea s-a făcut către două persoane fizice, plata trebuia să se facă de către ISTRATE şi MUREŞAN, nu de către cine ştie ce firmă.

Acum, după mai bine de 4 ani de la cesiune, vine acest lichidator dubios şi spune că „prin Hotărârea Asociaţilor nr.2/18.04.2016 asociaţii au hotărât ieşirea din societatea a d-lui Tecar Gavril şi cedarea către acesta a unui apartament situat în Cluj Napoca la valoarea de 313.098,04 lei şi respectiv compensarea cu aceeaşi valoare a contului 455.1. din balanţă de verificare întocmită la 31.03.2016 cu valoarea de 313.098 lei„. Gavril TECAR s-a retras din firmă în 2012 şi asociaţii decid în 2016 să îi cedeze un apartament?! Chiar aşa, s-au întâlnit hoţii cu prostu’?

Se pare că nu chiar aşa şi ZOICAŞ a scris greşit anul, iar Hotărârea respectivă ar fi din 18.04.2012. Problema este că adevărata Hotărâre nr.2 din 2012 este din 2 mai şi face referire la cesiunea părţilor sociale şi, implicit, intrarea în firmă a lui ISTRATE şi MUREŞAN. Cum era de aşteptat, nu există nicio referire la acel apartament şi nici vreo altă hotărâre publicată în Monitorul Oficial nu menţionează vreun cuvânt legat de imobilul respectiv. Hotărârea nr.2 din 2 mai 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.3038 din 14 august 2012, aşa că orice discuţie despre o altă Hotărâre nr.2 este inutilă.

Încă un aspect care merită subliniat şi pe care ZOICAŞ nu l-a luat în considerare, prezentând un istoric FALS al asociaţilor, este următorul: la începutul lunii mai 2012, Registrul Comerţului Sălaj „respinge cererea nr.507325 din 19.04.2012 prin care administrator ISTRATE RADU DOREL a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind capital social; participare străină la capital; transmitere părţi sociale pentru persoane juridice, modificare date asociaţi persoane fizice; adăugare asociaţi persoane juridice; persoane împuternicite; depunerea actului constitutiv actualizat”, iar motivul acestui refuz a fost următorul: „există fapte înscrise în cazierul fiscal al asociatului nou cooptat persoana juridică TOTAL AS DISTRIBUTIE GRUP SRL”! Acesta este şi motivul pentru care s-a recurs la cesiunea menţionată, cea direct către ISTRATE şi MUREŞAN.

…………………………………………………………………………………………….

La 8 zile după publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, cu „extraordinarele anexe” , Mihai ZOICAŞ revine cu un tabel preliminar rectificat. Probabil, între timp, ZOICAŞ şi-a dat seama cât de… lichidator este şi nu a mai publicat anexele, deşi face referire la ele în tabel! Prea târziu, ZOICAŞ! Prea târziu… (sursa foto: pinterest.com)

DOCUMENTE ATAŞATE:
ROM-ITALIA IMPEX SRL – raport privind cauzele insolvenţei/falimentului

ROM-ITALIA IMPEX SRL – tabel preliminar rectificat al creanţelor

ROM-ITALIA IMPEX SRL – anexe (fabuloase) la tabelul preliminar al creanţelor