A mai apărut o (semi)căpuşă la COTNARI SA! Promite premii pentru care „nu garantează calitatea” şi nu specifică valoarea câştigurilor IMPOZABILE

La finalul anului trecut, COTNARI SA (CUI/CIF: 1955782) şi căpuşa CASA DE VINURI COTNARI SA (CUI: 29167873) au pus mână de la mână şi au adunat 2,5 milioane lei, bani care constituie capitalul social al noii firme CRAMELE COTNARI SA (CUI/CIF: 40321026), înmatriculată pe 18 decembrie 2018.

La această nouă învârteală a grupării DELEANU (tatăl şi fiii), COTNARI SA deţine 70% din capitalul social, iar căpuşa – diferenţa de 30%, în timp ce atribuţii de administrator au 5 persoane: Răzvan SERGHIUŢĂ, Ionuţ Remus DELEANU, Ioan MATEI, Constantin DELEANU şi Neculai CARJA.

Firma are ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al băuturilor” (Cod CAEN: 4634) şi s-a mişcat foarte repede: în ianuarie 2019 a devenit plătitoare de TVA şi a făcut angajări, în februarie 2019 a achiziţionat domeniul cramelecotnari.ro, iar luna aceasta a lansat un aşa-zis concurs care promite premii de un milion de lei (TVA inclus). Cerere de marcă încă nu a depus.

Regulamentul publicat pe site precizează că loteria publicitară (aşa se numeşte oficial) se adresează celor care achiziţionează vinuri de la COTNARI SA sau de la CASA DE VINURI COTNARI SA… şi conţine câteve neclarităţi/ciudăţenii:

  • nu se prezintă valoarea fiecărui premiu, aşa cum e normal, ci doar un total care pare pus din burtă din moment ce a ieşit exact un milion de lei
  • „organizatorul se obligă să calculeze, să reţină, să declare şi să vireze impozitul datorat pentru veniturile constând în premil acordate câştigătorilor” – rezultă că impozitele sunt suportate de câştigători, un motiv în plus pentru ca aceştia să cunoască de la bun început valoarea premiilor
  • „organizatorul si societăţile implicate în Campanie nu sunt răspunzătoare pentru calitatea premiilor oferite„. Pe bune?! Să înţelegem că electrocasnicele şi autoturismele oferite sunt second-hand?! Nu ar fi o surpriză, a mai fost un lanţ de case de amanet în Iaşi care a oferit maşini pe care le-au folosit vreun an de zile angajaţii… fără să spună asta în regulamentul loteriei publicitare.

Din regulament mai reiese – în afară de faptul că aşa-zisa „Campanie” e o milogeală după like, follow şi trafic pe o aplicaţie – că director general la CRAMELE COTNARI SA este Răzvan SERGHIUŢĂ, individ care figurează ca acţionar la CASA DE VINURI COTNARI SA şi care controlează PROMOTOP MKT SRL Valea Ursului (CUI/CIF: 16562293), agenţie de publicitate cu un profit net de 929.835 lei, la o cifră de afaceri de 3.571.775 lei, şi datorii totale de 3.172.361 lei (în 2018).

Fără legătură directă cu noua firmă, închei cu o precizare şi o întrebare: pe sticlele de vin de la CASA DE VINURI COTNARI SA nu mai scrie că sunt produse de COTNARI SA, ci doar că sunt îmbuteliate de firma-mamă. Asta a fost precizarea, iar întrebarea este următoarea: ce condiţii trebuie să îndeplinească un producător de vinuri pentru a putea beneficia de îmbuteliere din partea companiei COTNARI SA?! (sursa foto: cramelecotnari.ro)

CITIŢI ŞI:
Profit de 1,95 milioane lei pentru căpuşa de la COTNARI SA; productivitatea angajaţilor de la căpuşă este dublă faţă de cea de la firma mamă