Pe 11 august 2015, Tribunalul Neamţţ a decis deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitotorului AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ (CUI 16202030), urmare a cererii depuse de această firmă pe 5 august 2015. Desigur, insolvenţa unei firme care se ocupă de „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase” nu este o noutate şi nici o surpriză, dar, în cazul de faţă, vorbim despre o firmă „specială”.
Pe 18 iunie 2015, Tribunalul Neamţ a dat următoarea sentinţă (Dosar 234/279/2014): „Condamnă pe inculpatul Pleşca Marius prin schimbarea încadrării juridice pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000 la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani ped. complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b şi k C.p.p., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani. Condamnă pe inculpata SC Agral Star SRL prin schimbarea încadrării juridice pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 la pedeapsa de 40.000 lei amendă şi pedeapsa complementară prev. de art.136 alin. 3 lit. d Cod penal, pe o perioadă de 1 an”.
Marius PLEŞCA (foto) a fost o bună bucată de vreme unic asociat şi unic administrator al societăţii AGRAL STAR SRL, iar în rechizitoriul întocmit de procuri se menţiona: „În cursul lunii mai 2011, inculpatul Pleşca Marius, în calitate de administrator şi reprezentant legal al SC AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ, în cadrul proiectului «Investiţie în spaţii de depozitare şi procesare seminţe şi în mijloace de transport specializate», lucrare finanţată din fonduri europene, la cererea de plată tranşa a 2-a, s-a folosit de documentele false puse la dispoziţie de către inculpatul Părpăuţă Andrei, administratorul de fapt al societăţii comerciale în numele căreia au fost întocmite actele respective.
Înscrisurile respective atestau, contrar realităţii, că SC AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ a achiziţionat, în urma organizării unei licitaţii, de la o societate controlată de inculpatul Părpăuţă Andrei, instalaţia prevăzută în proiect, compusă din trei silozuri pentru depozitarea cerealelor şi a altor utilaje agricole. Aceste acţiuni au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de către SC AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ a sumei de 402.364 lei, reprezentând fonduri europene nerambursabile„.
Sentinţa Tribunalului Neamţ a fost atacată cu apel, acesta având primul termen pe 1 octombrie 2015, la Curtea de Apel Bacău.
Colaborarea lui Pleşca cu Părpăuţă mai face obiectul unui alt Dosar (4263/103/2014), de „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup„, unde mai apar şi alte nume grele ale mediului de afaceri nemţean: ASIRI INTERNAŢIONAL SRL (într-o insolvenţă tergiversată de administratorul judiciar), ASTRAL TRADING SRL, AUTO HIT SRL şi GRUP EST SECURITY SRL.
În referatul procurorilor, se menţionează că „inculpatul Pleşca Marius, în calitate de administrator la SC «Agral Star» SRL a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi emise de societăţile A- T-, N- şi T-. În urma verificărilor s-a constatat că toate facturile aveau la bază operaţiuni nereale. Există o factură ce atestă transportul a 350.000 kg sămânţă grâu şi porumb, iar ca mijloc de transport este trecut autovehicul marca Ford Tranzit. Prin înregistrarea acestor facturi, inculpatul a cauzat un prejudiciu de 1.378.000 lei bugetului de stat„.
Pentru acest Dosar, următorul termen de judecată este 30 septembrie 2015.
Marius Pleşca a fost cooptat în firma AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ în anul 2008, preluând 50% din părţile sociale ale acesteia, de la fostul asociat unic şi administrator Maria Brădăţeanu. Diferenţa de 50% din capital a fost preluată de Elena Pleşca, care, în scurt timp, a renunţat la calitatea de asociat, cesionând părţile sociale pe care le deţinea soţului, Marius Pleşca, el devenind unic asociat şi administrator al societăţii. În iunie 2013, Marius Pleşca a renunţat la funcţia de administrator, numind-o în această funcţie pe soţia sa. În februarie 2014, Elena Pleşca redevenea şi asociat, în urma unei operaţiuni de majorare a capitalului social, preluând 0,001% din firmă, însă renunţa şi ea la funcţia de administrator, aceste atribuţiuni fiind preluate de către Nica Alin Florinel Întreprindere Individuală (CUI 29052679).
Din prezentarea acestui istoric al firmei, reiese că societatea AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ a fost implicată în manevrele descrise de procurorii DIICOT imediat după ce a fost preluată de către Marius Pleşca, ceea ce sugerează existenţa unei premeditări a faptelor descrise de procurori.
În 2014, cifra de afaceri a societăţii AGRAL STAR SRL a scăzut dubios de mult şi, pentru prima dată în istoria firmei, exerciţiul financiar a fost încheiat pe minus – pierderi de 2,8 milioane lei. La finalul anului trecut, firma a raportat datorii totale de 7,4 milioane lei, dar şi creanţe de de 6 milioane lei, plus stocuri de 1,94 milioane lei. La 30 iunie 2015, AGRAL STAR SRL înregistra restanţe la bugetele de stat în valoare totală de 68.574 lei, dar acestea nu par a fi foarte vechi, dobânzile şi penalităţile fiind de ordinul zecilor de lei.
În cadrul procesului de insolvenţă, administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul în insolvenţă MOLDINSOLV SPRL (Jan Sava), iar termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru data de 25 septembrie 2015, prima sedinţă a Adunării Creditorilor fiind programată pe 26 octombrie 2015.