IRSIDO: 720 de bilete la ordin fără acoperire

Înfiinţată în 1994, IRSIDO SRL Iaşi (CUI 6403568) a fost o firmă respectabilă din domeniul papetărie şi birotică, reuşind o cifră de afaceri de 11,96 milioane lei în 2008. În anii următori, consideraţi de criză, afacererea a scăzut cam la jumătate, dar „dezastrul” a venit în 2013 şi 2014, anul trecut fiind încheiat cu o cifră de afaceri de numai 2,98 milioane lei.

IRSIDO-10-ani-600

Chiar dacă cifra de afaceri a scăzut la un sfert comparativ cu 2008, datoriile au crescut aproape continuu, ajungând la 9,5 milioane lei la finalul anului trecut, în timp ce creanţele se cifrează la 1,27 milioane lei. Interesant este faptul că valoarea stocurilor, 3.305.624 lei, depăşeşte cifra de afaceri din ultimul an.

Deşi are datorii enorme (raportate la cifra de afaceri), IRSIDO SRL nu figurează (pe site-ul ANAF) cu obligaţii restante la bugetele de stat, o situaţie rar întâlnită în cazul firmelor cu probleme financiare. În schimb, furnizorii au mari probleme cu această societate, în loc de bani primind bilete la ordin fără acoperire.

Pe 28 august 2015, IRSIDO SRL figura în evidenţele CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) cu două cecuri şi 720 de bilete la ordin refuzate la plată, în valoare totală de 1,85 milioane lei. Din aceste incidente, 286 au fost înregistrate anul trecut, iar anul acesta se anunţă a fi mult mai „rodnic”, fiind deja raportate exact 286 de bilete la ordin refuzate la plată în perioada 1 ianuarie – 28 august 2015, ultimele două pe 3 august 2015.

Formulare pentru aceste teoretic instrumente de plată au fost emise „în neştire” de către GARANTI BANK şi, mai nou, de către ROMANIAN INTERNATIONAL BANK. Demn de menţionat este faptul că ambele conturi figurează încă din aprilie cu „poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului„.

IRSIDO-incidente-600

În aceste condiţii, curg gârlă procesele de investire cu formulă executorie sau de încuviintare executare silită, iar recent au apărut şi cererile de insolvenţă. Astfel, cererea depusă de VECTOR INTERNATIONAL SRL (pe 22 mai 2015) a fost judecată pe 4 august, când creditorul şi-a retras solicitarea (probabil şi-a primit banii între timp), iar pe 26 august 2015 a fost depusă o altă cerere, de către creditorul SKY GROUP SRL (Dosar 5952/99/2015, Tribunalul Iaşi), care încă nu a primit termen de judecată.

IRSIDO SRL Iaşi are un capital social de 5.530 lei, deţinut în totalitate de Marieta Dorina HAIVAS, care îndeplineşte şi funcţia de administrator.