ARCONS SECURITY SRL Arad (CUI: 13766973) a fost înfiinţată în martie 2001 şi se laudă pe site-ul propriu că „este membru fondator al Patronatului Societăţilor de Securitate din România, obţinând Certificatul Nr.2 care îi conferă dreptul de a folosi în toate împrejurările legale şi statutare calitatea dobândită”. Unic asociat al acestei firme de pază este ASTRA VAGOANE CALATORI SA Arad (CUI: 10966616).

Ceea ce nu spune ARCONS SECURITY SRL pe site este că anul trecut a avut cel mai mic număr de angajaţi şi cea mai mare valoare a datoriilor din istoria firmei, că nu îşi acoperă datoriile cu activele deţinute (cele imobilizate sunt ca şi inexistente – 29.754 lei) şi că pe 24 mai 2018 s-a cerut în insolvenţă, menţionând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1141/108/2018 că „are dificultăţi la plata sumelor datorate în principal către creditorii bugetari„, iar Fiscul „a început deja executarea silită a creanţelor instituind chiar măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile”.

Judecătorul sindic Carmen Stancu de la Tribunalul Arad a admis cererea pe 5 iunie 2018 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul EUROSMART IPURL (Oana Cazan).

Instanţa arădeană a stabilit data de 20 iulie 2018 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 16 august 2018, ora 13:00, la sediul administratorului judiciar (Arad, Piaţa Avram Iancu nr.12, ap.11, et.2).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1141/108/2018, al debitoarei ARCONS SECURITY SRL Arad, este programat pe 30 octombrie 2018. (sursa foto: arconssecurity.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
ARCONS SECURITY SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

ARCONS SECURITY SRL – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă




SUPERVIZOR.ro On iulie - 17 - 2018

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort