Înfiinţată în aprilie 2015 de către Marius Gabriel Ionel ARGEŞANU, societatea FARMACORDIS WAREHOUSE DISTRIBUŢIE SRL Tg. Mureş (CUI/CIF: 34404160) a intrat în insolvenţă pe 25 decembrie 2017, iar pe 25 iunie 2018 a avansat la faliment – Dosar nr. 686/1371/2017.
Tabelul definitiv consolidat, publicat în ianuarie 2019, prezintă o masă credală de 23.765.228,70 lei, extrem de dubios fiind faptul că există creanţe (teoretic) garantate de 7,12 milioane lei… din care nu s-a recuperat niciun leu. Cel mai tare „sponsor garantat” este BANCA TRANSILVANIA, cu 4.118.230,01 lei, după care urmează EXIMBANK – 2.502.898,58 lei. Ca să faceţi o idee asupra garanţiilor celor două bănci, precizez că FARMACORDIS WAREHOUSE DISTRIBUŢIE SRL nu a avut active imobilizate NICIODATĂ!
Procedura de insolvenţă/faliment s-a derulat surprinzător de repede (în prima fază) şi pe 25 martie 2019 deja se pronunţase decizia de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva fostului administrator, care spune aşa:
Obligă pârâtul ARGEŞANU Marius Gabriel Ionel să acopere pasivul debitorului în insolvenţă, FARMACORDIS WAREHOUSE DISTRIBUŢIE SRL, respectiv să plătească suma de 23.765.228,70 lei
Sentinţa poate fi atacată cu apel „în termen de 7 de zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”… şi acum vine surpriza: publicarea în BPI s-a realizat pe 14 iulie 2020! Adică la un an şi 4 luni de la pronunţare!
Am ataşat sentinţa pentru ca persoanele interesate să poată vedea ce „golănii” a fost în stare să orchestreze Marius Gabriel Ionel ARGEŞANU în vreo doi ani şi jumătate de activitate. Şi aproape sigur că acestea nu sunt singurele, pentru că mai există 3 firme FARMACORDIS aflate sub incidenţa Legii 85/2014. (sursa foto: farmacordis.com)
DOCUMENTE ATAŞATE:
FARMACORDIS WAREHOUSE DISTRIBUŢIE SRL – Sentinţă de atragere a răspunderii patrimoniale (împotriva lui Marius Gabriel Ionel ARGEŞANU)
FARMACORDIS WAREHOUSE DISTRIBUŢIE SRL – Tabelul definitiv consolidat al creanţelor