Bilanţ 2020: BIEXIM a înregistrat un profit record… şi a intrat în insolvenţă din cauza neglijenţei unui judecător!

În 2020, anul crizei coronavirus, foarte mulţi transportatori s-au plâns că le-a fost afectată afacerea, iar unii au intrat în insolvenţă sau chiar faliment. Totuşi, există şi firme din acest sector economic care anul trecut au înregistrat rezultate mai bune decât în anii anteriori, iar un astfel de exemplu este BIEXIM SRL Râmnicu Vâlcea (CUI/CIF: 22233732)

Înfiinţată în 2007, deţinută şi administrată de Florian CIOFÎCĂ, societatea vâlceană a raportat pentru anul 2020 un număr mediu de 73 angajaţi, profit net de 1.280.285 lei, la o cifră de afaceri de 24.233.948 lei, datorii de 5.283.838 lei şi capitaluri proprii de 5.283.838 lei.

După cum se poate vedea din tabelul alăturat, BIEXIM SRL a înregistrat cel mai mare profit din istoria firmei, în creştere cu 46% faţă de anul anterior, cea mai mare valoare a capitalurilor proprii, datoriile au scăzut, iar numărul mediu de angajaţi a rămas neschimbat. Este adevărat, cifra de afaceri a înregistrat o scădere de puţin peste două milioane lei.

Hilar este faptul că tot în 2020… BIEXIM SRL a intrat în insolvenţă, numai că această situaţie a avut drept cauză neglijenţa/greşeala unui judecător sindic de la Tribunalul Vâlcea, care a admis o cerere pe care creditorul o retrăsese – detalii AICI. Din cauza acestui magistrat, compania lui Florian CIOFÎCĂ a fost nevoită să apeleze la Curtea de Apel Piteşti, iar „oroarea” a fost îndreptată după vreo 4 luni. (sursa foto: facebook.com/biexim)

CITIŢI ŞI:
Tribunalul Vâlcea a băgat BIEXIM în insolvenţă… deşi creditoarea şi-a retras cererea încă din 12 mai 2020! Sentinţa a fost atacată cu apel