NIKMOB: Fabrica de mobilă din Nehoiu vrea să intre în concordat preventiv

NIKMOB SA Nehoiu (CUI/CIF: 1174145) – societate care are ca activitate principală „fabricarea de mobilă n.c.a.” – a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, iar acest demers juridic a dus la constituirea Dosarului nr.1036/114/2021 de la Tribunalul Buzău.

Înfiinţată sub această formă juridică în 1992, societatea NIKMOB SA se consideră continuatoarea/moştenitoarea fabricii de mobilă înfiinţată de firma austriacă Goetz în 1907 şi la un moment dat se prezenta drept «cel mai mare producător de mobilă din Regiunea Sud-Est». Pentru anul 2019 a raportat 274 angajaţi, pierderi de 2.213.432 lei, la o cifră de afaceri de 44.926.810 lei, datorii de 11.712.203 lei şi active circulante de 10.558.881 lei, din care stocuri de 5.172.642 lei.

Conform definiţiei din Legea 85/2014, concordatul preventiv este „un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Concordatul preventiv este o procedură total lipsită de transparenţă (spre deosebire de insolvenţă/faiment) – nu se publică nimic în BPI şi reprezintă o tragere de timp în favoarea debitoarei… înainte de intrarea în insolvenţă.