Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur(el) Constantin ISĂRESCU (foto) – există o problemă legată de unul dintre prenume, am scris AICI – este asociat majoritar (54,01%) la MĂR SRL Drăgăşani (CUI/CIF: 15351670), societatea care produce vinurile CASA ISĂRESCU.
În urmă cu vreo 5 ani, domnul ISĂRESCU şi-a exprimat nemulţumirea faţă de fiscalitatea excesivă din ţara noastră – detalii AICI. De atunci nu a mai zis nimic legat de acest subiect, s-ar putea deduce că declaraţia a fost pripită sau că, între timp, s-a modificat fiscalitatea (în bine pentru întreprinzători)… ceea ce nu cred că e adevărat.
Revenind la podgoria familiei ISĂRESCU, rezultatele obţinute anul trecut (2018) sunt cele mai bune de la înfiinţarea firmei (aprilie 2003): cifră de afaceri de 3.467.277 lei (faţă de 3.341.658 lei în 2017) şi profit net de 793.848 lei, de 3,35 ori mai mare faţă de anul anterior (236.769 lei)… şi maxim istoric. Aceste rezultate au fost obţinute cu numai 21 de angajaţi (număr mediu).
Dacă facem un total, rezultă un profit net cumulat de 4.492.254 lei în ultimii 10 ani, adică undeva la un milion de euro (dacă raportăm profiturile anuale la cursul euro din fiecare an, scuzaţi repetiţia intenţionată). Dacă ne raportăm doar la anul trecut, rezultă o rată a profitului de 23% (profitul net împărţit la cifra de afaceri).
MĂR SRL – rezultate financiare 2018
La finalul anului trecut, MĂR SRL înregistra datorii totale de 3.362.488 lei şi capitaluri proprii de 6.275.060 lei, iar suma din conturi era de 71.929 lei.
Societatea controlată de Mugur(el) Constantin ISĂRESCU (ca asociat majoritar) nu are datorii la stat (ar fi fost interesant!) şi nu are procese în calitate de debitoare. Creanţele de la finalul lui 2018 erau de 671.540 lei, adică sub 2% din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă că supermarket-urile şi crâşmele care comercializează vinurile CASA ISĂRESCU se încadreaza la categoria buni platnici. (sursa foto: b1.ro)