Cerere de faliment împotriva CLUJANA; fabrica de încălţăminte are datorii la stat de 3,8 milioane lei (peste 60% stopaj la sursă) şi se află pe „lista neagră” de la BVB; insolvenţa închisă în februarie 2020 a scăpat societatea de obligaţii fiscale în valoare de 15 milioane lei… în urma unui şmen imobiliar cu acţionarul majoritar CJ Cluj; acum nu mai are nimic în patrimoniu

NINHO SRL Oradea (CUI/CIF: 12867759) – firmă cu un angajat şi afaceri de 239.587 lei în 2021, posibil implicată în activitatea Hotelului QIU – a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva presupusei debitoare CLUJANA SA Cluj-Napoca (CUI/CIF: 199206) – Dosarul nr.929/1285/2022.

Demersul juridic al societăţii bihorene prezintă un „grad sporit de periculozitate” pentru că admiterea cererii NINHO SRL de către Tribunalul Comercial Cluj ar duce la falimentul CLUJANA SA… că în insolvenţă a mai fost (în ultimii 5 ani)!

Mai exact, CLUJANA SA a întrat în insolvenţă pe 17 ianuarie 2018, la propria cerere… din cauza datoriilor la stat, de aproape 15 milioane lei. Procedura a fost închisă după numai doi ani (pe 17 februarie 2020), în urma unui şmen imobiliar cu acţionarul majoritar Consiliul Judeţean (CJ) Cluj – 93,44% din capitalul social, condus şi atunci tot de Alin Păunel TIŞE.

Mai exact, au fost achitate datoriile fabricii de încălţăminte, iar CJ Cluj a preluat patrimoniul CLUJANA SA. Asta în condiţiile în care restanţele financiare totale au fost de aproape 16,5 milioane lei, iar societatea avea active imobilizate de peste 24 milioane lei la finalul anului 2017!

Cu un director general numit probabil în baza performanţelor evazioniste/infracţionale (detalii AICI), CLUJANA SA nu a mai depus la Fisc bilanţurile aferente exerciţiilor financiare 2020 şi 2021… şi se află pe „lista neagră” de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe motiv de «nerespectarea obligaţiilor de raportare periodică – transmiterea şi publicarea Rapoartelor anuale 2020 şi 2021, respectiv a Rapoartelor semestriale S1 2021 şi S1 2022» – AICI.

Totuşi, există nişte informaţii oficiale care arată mărimea dezastrului de la compania controlată de CJ-ul condus de Alin Păunel TIŞE… cele de pe site-ul ANAF, care spun că agentul economic CLUJANA SA înregistra la 30 iunie 2022 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 3.767.300 lei, sumă defalcată astfel:

  • Bugetul de stat = 1.188.082 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 1.857.237 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 721.981 lei

După cum se poate observa, stopajul la sursă depăşeşte 60% din totalul datoriilor… şi a crescut şi după ce a redevenit infracţiune. Şi ce dacă?!

CITIŢI ŞI:
CJ-ul condus de Alin Păunel TIŞE „a înfiat” UN ŢEPAR; pentru că a falimentat două societăţi, a prejudiciat bugetul de stat cu 1,3 milioane lei şi „a sustras” peste jumătate de milion din firmă, Călin Marcel OANCEA a fost numit director general la CLUJANA… pentru un mandat de 4 ani