Înfiinţată în iulie 2005, ALCO KRAFT SRL (CUI/CIF: 17820471) şi-a mutat (în martie 2020) sediul social în localitatea Dumbrăviţa din judeţul Timiş, anterior fiind în oraşul Lipova din Arad. Se prezintă drept „o societate cu capital german specializată în producţia de piese şi componente de precizie din domeniul scule de ştanţare, scule injecţii mase plastice şi masini unelte”.
ALCO KRAFT SRL încă nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2019, iar pentru 2018 a declarat 177 angajaţi, un profit net de 1.265.314 lei, la o cifră de afaeceri de 39.930.218 lei, datorii de 24.310.843 lei şi active circulante de 19.164.681 lei, din care creanţe de 14.527.821 lei.
Pe 7 aprilie 2020, ALCO KRAFT SRL a obţinut Certificat de Situaţie de Urgenţă (CSU) Tip 2 (galben), care se acordă „pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau a veniturilor în luna martie, sau aprilie, sau mai, 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor sau a veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020″ şi „se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/ măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, în condiţiile legii”.
Un creditor care nu a manifestat înţelegere faţă de perioada dificilă prin care trece societatea cu capital germen este firma italiană TEKNO ESAD. Aceasta a depus pe 13 iulie 2020, la Tribunalul Timiş, o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ALCO KRAFT SRL, iar solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 s-a soldat cu înregistrarea Dosarului nr.2404/30/2020. (sursa foto: adrvest.ro)