Astăzi, 26 august 2020, BERE BĂUTURI BUCUREŞTI SA (CUI/CIF: 413210) – companie care a intrat sub incidenţa Legii 85/2014 din cauza HEINEKEN – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva ASIMED IMPEX SRL (CUI/CIF: 5931085), iar acest demers juridic (iniţiat de administratorul judiciar RTZ & PARTNERS SPRL FILIALA BUCUREŞTI) a dus la constituirea Dosarului nr.21799/3/2020 de la Tribunalul Bucureşti.
Înfiinţată în iunie 1994, societatea ASIMED IMPEX SRL se ocupă de „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun”, este controlată de Cristian POP (administrator şi asociat majoritar – 70%), iar pentru anul 2019 a raportat 30 de angajaţi, un profit net de 616.834 lei, la o cifră de afaceri cu 13.183.477 lei, datorii de 5.347.698 lei şi active circulante de 4.024.568 lei, din care 1.734.907 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: revistaprogresiv.ro)