IMSAURISA SRL Oradea (CUI/CIF: 26931797) – firmă „specializată în proiectare, design, producţie, amenajare a locurilor de joacă pentru copii şi a AquaPark-urilor”, după cum susţine pe site-ul propriu – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva CONBAC SA Bacău (CUI/CIF: 943755), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.2917/110/2023.
Înfiinţată sub această formă juridică în 1991, CONBAC SA se prezintă pe site-ul propriu drept „o companie de construcţii şi dezvoltare imobiliară cu o experienţă de peste 40 de ani”, iar ONRC menţionează trei persoane cu atribuţii de administrator: Emilian HARABA, Iulian Cristian CRISTEA şi Aurel CHIRAPLEŞ.
Pentru anul 2022, CONBAC SA a raportat 289 angajaţi, profit net de 1.787.766 lei, la o cifră de afaceri de 126.743.916 lei (maxim istoric), datorii de 32.948.057 lei şi active circulante de 35.173.680 lei, din care 12.720.762 lei în casă şi conturi la bănci.
Demn de remarcat este faptul că societatea băcăuană figurează pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat (la 30 septembrie 2023). Este adevărat, nu sunt chiar de speriat (raportate la cifra de afaceri), de 523.750 lei… dar componenta de stopaj la sursă depăşeşte 80%. (sursa foto: conbac.ro)