Deţinută şi administrată de soţii Simona-Mariana DUME şi Florin-Gabriel DUME (foto), firma de construcţii DUMEXIM SRL Oradea (CUI/CIF: 16057895) a fost înfiinţată în ianuarie 2004 şi a avut un an 2014 de excepţie, cu un profit net de 14,83 milioane lei şi o cifră de afaceri de 100,23 milioane lei, rezultate obţinute cu 173 de angajaţi.
În ianuarie 2015, DNA a anunţat „punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore” a inculpaţilor DUME (detalii AICI).
Începând cu acel an, activitatea societăţii s-a tot diminuat şi s-a ajuns ca 2018 să fie încheiat cu un profit net de numai 583.662 lei şi o cifră de afaceri de 34,26 milioane lei… dar cu datorii de 33.498.030 lei, cu 51,5% în plus faţă de anul 2014 (când cifra de afaceri a fost de aproape 3 ori mai mare).
După ce în luna mai a acestui an s-a ales cu decizie de impunere de la Fisc, pe care a contestat-o în instanţă şi în prima fază a obţinut suspendarea executării, compania soţilor DUME s-a trezit săptămâna aceasta… cu o cerere de insolvenţă.
Solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 a fost formulată de PACTUS SRL Negreşti-Oaş (CUI/CIF: 4625525), firmă care nu a desfăşurat activitate în perioada 2008-2017, iar pentru anul trecut a raportat un angajat, un profit net de 315.899 lei şi o cifră de afaceri de 386.508 lei.
Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva DUMEXIM SRL a fost înregistrată pe 18 iulie 2019 şi a generat Dosarul nr.2180/111/2019, pentru care Tribunalul Bihor încă nu a stabilit primul termen de judecată. (sursa foto: ebihoreanul.ro)