Pe 9 iunie 2021, SECURIKAS VECTOR SISTEM SRL (CUI/CIF: 32879979) a depus la Tribunalul Bucueşti o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva DINAMO 1948 SA (CUI/CIF: 13699971), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.16989/3/2021.
În ziua următoare, Tribunalul Bucureşti a programat primul termen de judecată… tocmai pe 20 septembrie 2021. Teoretic, termenul poate fi preschimbat/devansat la cererea creditoarei sau/şi debitoarei, dar este greu de crezut că se va opera o modificare… pentru că judecătorii intră în vacanţă.
DINAMO 1948 SA ar putea să intre sub incidenţa Legii 85/2014 mult mai devreme (luna aceasta, de exemplu) doar dacă „se cere singură” în insolvenţă… dar aici există o altă problemă: ar trebui să existe o decizie a acţionarilor în acest sens. Şi la DINAMO nici măcar nu se ştie care mai sunt acţionarii!
SECURIKAS VECTOR SISTEM SRL, firma de pază care vrea insolvenţa DINAMO, nu a raportat salariaţi sau activitate până în 2019 (doar nişte cheltuieli minore), nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2020 (termenul a expirat pe 31 mai 2021)… şi nici la ora actuală nu are angajaţi.
DINAMO 1948 SA, societatea prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea fotbalistică echipa „câinilor roşii”, a încheiat anul 2020 cu pierderi de 5,53 milioane lei, la o cifră de afaeri de 15,67 milioane lei, datorii de 29,78 milioane lei şi capitaluri proprii negative, de -3,66 milioane lei – detalii AICI.
DINAMO poate intra – din nou – în insolvenţă şi nu este obligatorie deschiderea procedurii de faliment (dar este posibilă), pentru că au trecut mai mult de 5 ani de la precedenta „experienţă de acest tip”. (sursa foto: fanatik.ro)