În octombrie 2017, Vasile PONCU a înfiinţat CITRUS 4EVER SRL Iaşi (CUI/CIF: 38326064), firmă care urma să se ocupe de „comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor”. A înregistrat profit în 2017 şi 2018, astfel că la 31 decembrie 2018 avea datorii de 188.358 lei… şi 627.015 lei în casă şi conturi. Pentru 2019 şi 2020 a raportat doar cheltuieli/pierderi minore, iar în octombrie 2021 a intrat în insolvenţă la cererea Fiscului.
La masa credală s-a înscris doar AJFP Iaşi, cu o creanţă bugetară de 188.312 lei, administratorul Vasile PONCU nu a prezentat actele contabile ale firmei şi nici nu a răspus întrebărilor lichidatorului judiciar SPECIALISTS TRUST INSOLVENCY SPRL legate de soarta lichidităţilor de peste 600.000 lei.
Deşi iniţial a afirmat „doar cu jumătate de gură” că „sunt indicii privind săvârşirea de către fostul administrator statutar al debitoarei CITRUS 4EVER SRL a faptelor prevăzute de art.169 alin.1, lit.d) din aceeaşi lege („nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”), SPECIALISTS TRUST INSOLVENCY SPRL s-a îndurat să depună cerere de atragere a răspunderii personale împotriva lui Vasile PONCU.
Acest demers juridic a dus la constituirea Dosarului asociat nr.3398/99/2021/a1, iar o sentinţă în acest caz este aşteptată pe data de 26 mai 2022.