MAVERICK INVEST GROUP SRL Iaşi (CUI/CIF: 18218173) a fost o firmă „celebră la nivel local” pentru că a fost deţinută până în august 2019 de Elena Ramona OSTAFICIUC şi Marius Eugen OSTAFICIUC (foto) – fost consilier judeţean (la CJ Iaşi), actualmente deputat. Mai mult, masculul OSTAFICIUC a ocupat şi funcţia de administrator până în martie 2018.
Şi ca să nu existe nicio confuzie: DA, este vorba de acel OSTAFICIUC care a reclamat la Protecţia Consumatorilor cartea pentru copii „Marele Uriaş Prietenos” – detalii AICI.
În 2018, cu doi angajaţi, MAVERICK INVEST GROUP SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 691.192 lei şi a încheiat exerciţiul financiar cu 113.852 lei în casă şi conturi la bănci… şi datorii de 332.185 lei. Şi asta după ce societatea nu a desfăşurat (nu a declarat) activitate în 2015-2017.
La începutul lunii august 2019, cei doi OSTAFICIUC s-au retras din firmă, demn de remarcat fiind faptul că au apelat la varianta în două etape (majorare de capital social şi apoi cesiune părţi sociale), ceea ce sugerează că s-au temut de o posibilă opoziţie a unui creditor (în cazul cesiunii directe).
La câteva zile după ce MAVERICK INVEST GROUP SRL a ajuns să fie deţinută în acte de Ionuţ ENACHE şi Ana-Maria ENACHE, au început să iasă la iveală problemele financiare: incidente de plată raportate la CIP şi procese în instanţă cu creditorii.
Pe 10 februarie 2020, creditorul dâmboviţean DON CONSTRUCTION CHEMICALS SRL (CUI/CIF: 18968701) a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva fostei firme a lui Marius OSTAFICIUC… iar solicitarea a fost admisă pe 4 iunie 2020 – Dosar nr.770/99/2020.
Tabelul definitiv al creanţelor prezintă o masă credală de „numai” 497.197,72 lei, defalcată astfel:
- AJFP Iaşi – 77.826 lei
- Municipiul Iaşi – 614 lei
- INSTAL IMPEX SRL – 300.904,20 lei
- LIDER SERVICII SRL – 41.218,28 lei
- DON CONSTRUCTION CHEMICALS SRL – 76.627,24 lei
Primele două creanţe sunt bugetare, iar celelalte chirografare… şi totalul este surprinzător de mic dacă ţinem cont doar de ţepele trase cu bilete la ordin fără acoperire – de 583.597,69 lei. Dar există o explicaţie!
Administratorul judiciar (consorţiul format din CII RĂDULESCU ELENA şi CII GABROVEANU EMILIA) a precizat că debitoarea (prin administrator Ionuţ ENACHE) nu a predat niciun document şi, prin urmare, nu a putut fi notificat niciun creditor. Din acest motiv, tabelul preliminar este foarte subţire… şi are chiar şi UN MARE ABSENT!
Cerere de atragere a răspunderii… doar împotriva lui Ionuţ ENACHE!
Conform declaraţiei de avere din 15 iunie 2020, Marius Eugen OSTAFICIUC a împrumutat MAVERICK INVEST GROUP SRL cu 5.500 euro. Cum 15 iunie 2020 este după 4 iunie 2020, înseamnă că OSTAFICIUC era creditor (cu 5.500 euro) la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă.
Curios este faptul că OSTAFICIUC trece şi în declaraţia de avere din 15 decembrie 2020 această creanţă… deşi nu s-a înscris la masa credală şi, astfel, a pierdut orice drept asupra banilor respectivi.
Încă din Raportul privind cauzele insolvenţei, administratorul judiciar a invocat «fapte culpabile ale administratorului statutar», motiv pentru care a formulat cerere de atragere a răspunderii personale… dar numai împotriva lui Ionuţ ENACHE, acesta fiind reprezentantul debitoarei la momentul deschiderii procedurii.
Dosarul asociat nr.770/99/2020/a1 a fost soluţionat (în prima instanţă) pe 23 septembrie 2021, când judecătorul sindic Alexandru MIŢICĂ a pronunţat următoarea decizie:
- Obligă pe pârâtul ENACHE Ionuţ să plătească pasivul debitorului MAVERICK INVEST GROUP SRL, pasiv rămas neacoperit la data închiderii procedurii în cuantum de 497.197,72 lei
Demn de remarcat este faptul că ENACHE a depus o întâmpinare la dosar, dar tot nu a prezentat actele contabile, ceea ce înseamnă că ori nu s-a deranjat să ţină contabilitatea… ori nu a primit documentele (anterioare) de la OSTAFICIUC şi nu a vrut „să-l dea în gât”!
Condamnatul Ionuţ ENACHE a atacat sentinţa cu apel, dar la primul termen de judecată, din 19 ianuarie 2022, instanţa a suspendat judecarea cauzei… „având în vedere lipsa părţilor şi faptul că nu s-a solicitat judecata cauzei şi în lipsa acestora”.
Conform ultimului raport de activitate, lichidatorului judiciar a atras atenţia Tribunalului Iaşi că „soluţionarea definitivă a Dosarului 770/99/2020/a1 este tergiversată din culpa fostului administrator statutar” şi a precizat că a trimis o întâmpinare la dosarul instanţei de apel.
Pe 12 mai 2022, judecătorul sindic a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar şi a dispus „închiderea procedurii insolvenţei deschisă faţă de debitorul MAVERICK INVEST GROUP SRL şi radierea debitorului din registrul comerţului şi alte registre”. Teoretic, sentinţa poate fi atacată cu apel „în termen de 7 zile de la comunicare”. (sursa foto: facebook.com)