UPDATE:
* Pe 10 iulie 2023, puţin după ora 9, am sesizat AJFP Bacău şi DGRFP Iaşi cu privire la neregulile de la insolvenţa CONSTRUCŢII GENERALE MOLDOVA SRL Bacău.
* Dacă nu se rezolvă nimic la Adunarea Creditorilor din 11 iulie 2023, urmează preşedintele Tribunalului Bacău.
CONSTRUCŢII GENERALE MOLDOVA SRL Bacău (CUI/CIF: 32158131) a intrat în insolvenţă pe data de 5 iulie 2023, conform deciziei pronunţate de Tribunalul Bacău în Dosarul nr.421/110/2023… demn de semnalat fiind faptul că, pe 30 iunie 2023, instanţa a amânat pronunţarea considerând că această cauză nu se încadrează la categoria urgenţe, singurele judecate în această perioadă (de proteste ale judecătorilor).
Sentinţa a fost pronunţată de judecătorul sindic Cătălin NIMINEŢ (venituri salariale de 285.224 lei în 2022) de la Tribunalul Bacău, iar administrator judiciar provizoriu a fost numit practicianul propus de debitoare, IONESCU ŞI ASOCIAŢII SPRL… „pentru că are sediul în municipiul Bacău, fiindu-i mai uşor de administrat procedura insolvenţei unei societăţi din aceeaşi localitate”! Trebuie reţinut că magistratul a ales practicianul propus de debitoare în condiţiile în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererilor depuse de trei creditoare!
Judecătorul sindic a stabilit 18 iulie 2023 ca dată limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, astfel că perioada pentru înscrierea la masa credală a fost de sub două săptămâni. Şi nu a fost o greşeală din moment ce probabil cel mai ticălos practician băcăuan nu a intervenit pentru corectarea/modificarea termenului, ci l-a confirmat prin publicarea notificării în BPI.
Cu două zile întârziere faţă de data limită stabilită de instanţă, IONESCU ŞI ASOCIAŢII SPRL a publicat tabelul preliminar, care prezintă o masă credală de 12.641.521,68 lei… puţin mai mult de jumătate din datoriile declarate de debitoare în ultimii ani (în bilanţ). Asta înseamnă că mizeria pusă la cale de Cătălin NIMINEŢ şi Adrian IONESCU şi-a atins obiectivul, mulți creditori nu au aflat de insolvenţă şi nu s-au înscris la masa credală… riscând astfel să piardă dreptul de a mai recupera sumele respective.
Cel mai mare creditor este AJFP Bacău, cu o creanţă teoretic garantată de 4.786.802 lei, iar site-ul ANAF arată că există o componentă importantă de stopaj la sursă, adică bani furaţi de la angajaţi. Surprinzător (pentru o firmă aşa de mare), nicio bancă nu apare în tabelul preliminar.
Şi pentru că scopul este de a îngropa cât mai repede mizeria de la CONSTRUCŢII GENERALE MOLDOVA SRL, Adunarea Creditorilor a fost convocată pentru data de 11 iulie 2023, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar provizoriu.
Înfiinţată în august 2013, CONSTRUCŢII GENERALE MOLDOVA SRL este administrată (în acte) de nemţeanul Norocel Constantin TOPLICEANU (foto), iar pentru anul 2022 a raportat rezultate dubios de proaste: 51 de angajaţi (faţă de 109 în 2021), pierderi (în premieră) de 10.414.572 lei, la o cifră de afaceri de 27.401.368 lei, datorii de 23.232.580 lei, active imobilizate de 8.541.588 lei (13.255.681 lei cu un an în urmă), creanţe de 3.998.074 lei (scădere de peste 11 milioane lei) şi (tot pentru prima dată) capitaluri proprii negative, de -3.829.561 lei… surprinzător fiind faptul că existau 6.613.652 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: facebook.com/topliceanu.norocel)
DOCUMENT ATAŞAT:
CONSTRUCŢII GENERALE MOLDOVA: Tabel preliminar al creanţelor