CORPORATE VOYAGE: Instanţa a stabilit vinovatul şi a dispus atragerea răspunderii personale, iar Parchetul are în lucru un dosar „in rem”… deschis în 2014!

CONTINUARE a articolului de AICI

În afară de Fisc, alte două instituţii au fost înscrise în tabelul definitiv al creanţelor în cazul falimentului CORPORATE VOYAGE SRL: Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est – 35.000 lei şi FNGCIMM – 24.000 lei. Să vedem ce (nu) au făcut acestea pentru recuperarea sumelor respective după pronunţarea sentinţei de atragere a răspunderii personale împotriva fostului administrator Ovidiu-Doru CHEŞCU (foto, 38 de ani ).

Sinceritate de începător

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est este o instituţie pe care presa o întreabă câte ceva foarte rar, aşa că nu a ajuns la experienţa şi răutatea altora, motiv pentru care chiar a răspuns omeneşte solicitării formulate de SUPERVIZOR.ro

Prin urmare, răspunsul la întrebarea „Ce demersuri a efectuat instituţia pentru punerea în aplicare a sentinţei şi, implicit, pentru recuperarea sumei respective?” a fost următorul:

„Dincolo de demersurile întreprinse (înscrierea la masa credală – n.r.), conform Regulamentului de organizarea a instanţelor judecătoreşti, este în obligaţia Secţiei Executări Civile să pună în executare, prin cerere în debit la Administraţia Finantelor Publice Neamţ, sumele restante provenite din taxe, amenzi şi impozite sau hotărâri judecătoreşti, conform art. 39 din O.G. nr. 2/2001.
În măsura în care instituţiei noastre i se va comunica de către instanţa judecătorească dispoziţii referitoare la cele solicitate, vă vom informa cu celeritate”

Nici nu contează dacă explicaţia transmisă de Comisarul Şef ALEXANDRU HORDILĂ este corectă, de lăudat este faptul că nu s-a dat cu capul de pereţi să găsească un motiv pentru a evita răspunsul la întrebare, care „în traducere” sună cam aşa: nu am efectuat niciun demers pentru recuperarea banilor respectivi pentru că altcineva trebuie să se ocupe de asta.

FNGCIMM – nici noi n-am făcut nimic, dar ne fofilăm cu răspunsul

De la FNGCIMM am primit răspunsul după o săptămână, deşi rugămintea mea a fost să fie transmis în 3 zile. Documentul primit de la Fond are o pagină şi 4 semnături – de la doi directori, un şef de serviciu şi un consilier juridic! Iar răspunsul a fost următorul: „informaţiile solicitate nu se încadrează în sfera informaţiilor de interes public în sensul Legii 544/2001″. Cred că s-au consultat cu Fiscul de la Neamţ, din acest motiv a durat o săptămână!

Să recapitulăm:
Fiscul de la Neamţ şi FNGCIMM nu au făcut niciun demers pentru recuperarea sumelor respective de la fostul administrator şi nici nu s-au gândit vreodată că ar trebui să facă aşa ceva. Au căzut pe spate” când au primit întrebarea!
Nici Protecţia Consumatorilor nu a făcut nimic, considerând că de asta trebuie să se ocupe altcineva.

Există un dosar penal… uitat într-un sertar… de doi ani şi jumătate

După ce m-am lămurit cum stă treaba la cele 3 instituţii, m-am gândit să-i necăjesc şi pe cei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, dar pe altă temă. În august 2014, în urma reclamaţiilor depuse de aproximativ 40 de turişti ţepuiţi, „Poliţia a finalizat cercetările în acest dosar şi a trimis materialul către Parchet, pentru demararea acţiunilor penale” (AICI). Iar eu am întrebat Parchetul „care este stadiul cercetărilor şi când se preconizează că va fi finalizat acest dosar?„.

Răspunsul transmis de purtătorul de cuvânt, prim-procuror adjunct Alexandru Cristian PECINCU, a fost următorul:

„Pe această cale vă aducem la cunoştinţă că am examinat solicitarea de relaţii transmisă prin poşta electronică în data de 11.04.2017, împrejurare în care am constatat că cererea dumneavoastră satisface condiţiile prevăzute de dispoziţiile relevante ale Legii nr. 544/2001, coroborate cu prevederile din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 573/06.05.2014.

În această situaţie, fiind justificat interesul public de a obţine informaţii, vă confirmăm faptul că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost înregistrat un dosar penal care are ca obiect mai multe plângeri formulate împotriva unei agenţii de turism cunoscută sub denumirea Corporate Voyage.

În dosar a fost începută urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de înşelăciune, iar cauza se află în lucru din data de 21.08.2014 la I.P.J. Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice”.

FABULOS! Dosarul este înregistrat pe 21 august 2014, au trecut mai mult de doi ani şi jumătate şi nu s-a dat o soluţie privind trimiterea sau netrimiterea în instanţă. Şi nu înţeleg de ce este in rem, când e clar că administratorul firmei este cel vinovat, dar poate aşa o fi procedura. De remarcat şi faptul că partea a doua a întrebării a fost evitată, probabil pentru că răspunsul este… NICIODATĂ!

Faptul că, în cadrul dosarului de insolvenţă/faliment, Tribunalul Neamţ a decis atragerea răspunderii personale a lui Ovidiu-Doru CHEŞCU ar fi trebuit să uşureze şi să urgenteze cercetările din dosarul penal. Pare că dosarul respectiv a fost pus deoparte cu bună ştiinţă, iar eu am fost un fraier că, la solicitarea transmisă Parchetului, am adăugat şi câteva informaţii pentru procurorul de caz… referitoare la bilanţul dubios depus la Finanţe.

Să mai facem o recapitulare:
Fiscul, Protecţia Consumatorilor şi FNGCIMM nici nu s-au gândit să-l execute pe Ovidiu-Doru CHEŞCU, iar dosarul penal este „în lucru” de doi ani şi jumătate, adică nu se (mai) ocupă nimeni de el.
Dacă mai luăm în calcul şi faptul că lichidatorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL nu vrea să spună nimic despre un bilanţ „care pute”, pare că lipsa de reacţie a instituţiilor nu este chiar întâmplătoare.

Şi, totuşi, nu acesta este finalul. Mâine-poimâine, vă spun cine a cerut şi A OBŢINUT încuviinţarea executării silite împotriva lui Ovidiu-Doru CHEŞCU şi cum ar putea creditorii din tabelul definitiv să fie ţepuiţi a doua oară. De data aceasta, de un executor judecătoresc! (sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

CITIŢI ŞI:
Instituţiile statului nu pun în aplicare sentinţele de atragere a răspunderii personale; exemple: AJFP Neamţ în cazul CORPORATE VOYAGE… şi ION ASAFTEI, vicepreşedinte CJ

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact