CRONOS INVEST SRL Piteşti (CUI: 17517550) a fost înfiinţată în aprilie 2005, are ca obiect principal de activitate „Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule”… dar pe site-ul emag.ro este prezentă cu tigăi, oale şi cratiţe, unele dintre acestea cu preţuri şi de peste 1.000 lei!
Societatea este deţinută şi administrată de Florinel LUPU, iar pentru anul 2017 a raportat un profit net de 342.398 lei, la o cifră de afaceri de 18,89 milioane lei, datorii de 7,19 milioane lei şi active circulante de 8.034.505 lei (creanţe – 5.383.575 lei, stocuri – 2.509.859 lei), rezultate obţinute cu 14 angajaţi.
La începutul lunii martie 2018, patronul Florinel LUPU, directorul financiar şi contabilul au avut parte de percheziţii, iar presa locală a susţinut că acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal care viza CRONOS INVEST SRL, acuzaţiile fiind de evaziune fiscală (AICI). Ulterior, nu au mai apărut în spaţiul public informaţii despre acest evoluţia acestui dosar.
Acum, la patru luni şi jumătate de la percheziţii, Florinel LUPU a solicitat protecţia Legii 85/2014 pentru CRONOS INVEST SRL, cererea de intrare în insolvenţă (sau poate chiar în faliment) fiind depusă pe 18 iulie 2018 la Tribunalul Comercial Argeş – Dosarul nr.270/1259/2018. Instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru data de 25 iulie 2018.
Florinel LUPU mai figurează ca asociat majoritar (99%) şi administrator la VIRGINIA MOTOR SRL Piteşti (CUI: 36320405), firmă – înfiinţată în iulie 2016 – care are acelaşi obiect de activitate şi care pentru anul 2017 a raportat o cifră de afaceri de 1,76 milioane lei cu numai un angajat. (sursa foto: silverlake.co.uk)