Datoriile de 16,5 milioane lei acumulate de românul GAJA au fost puse în cârca ungurului REICHARDT; mari semne de întrebare privind felul în care GLOBAL MONEY RECOVERY s-a ocupat de acest faliment

În septembrie 2010, Marius-Vasile GAJA înfiinţează firma SPEED FORCE LOGISTICS SRL (CUI/CIF: 27446642), cu sediul social în Timişoara şi având ca obiect principal de activitate „transporturi rutiere de mărfuri” (Cod CAEN: 4941).

În 2011, cu 15 angajaţi, obţine un profit net de 209.290 lei, la o cifră de afaceri de 2.237.651 lei, iar pentru anul următor raportează afaceri de 3.648.141 lei, profit net de 131.343 lei şi 9 angajaţi (număr mediu). La 31 decembrie 2012, SPEED FORCE LOGISTICS SRL figura cu datorii de 8.072.242 lei, active imobilizate de 3.195.304 lei şi active circulante de 5.217.771 lei.

Marius-Vasile GAJA nu mai depune raportările contabile pentru 2013, dar trebuie reţinut faptul că, la începutul acelui an, a început să desfăşoare o activitate semnificativă HOFMANN SPEDITION SRL (CUI/CIF: 204701) – transportator care a intrat recent în faliment… după ce a mutat activitatea pe o altă firmă (detalii AICI).

În septembrie 2013, sediul social al SPEED FORCE LOGISTICS SRL este mutat în satul Sălciua de Sus din judeţul Alba, iar în februarie 2014 se operează mai multe modificări: sediul ajunge în Oradea, numele se schimbă în DIEMME AGREGATE SRL, obiectul principal de activitate devine „extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului (Cod CAEN: 0812)… iar GAJA se debarasează de firmă, aceasta fiind preluată în două etape (majorare de capital social şi cesiune părţi sociale) de cetăţeanul maghiar Zoltan REICHARDT, care nu are reşedinţă în ţara noastră.

Şi-a amintit Fiscul că are de recuperat peste 15 milioane de lei!




În septembrie 2014, asociatului unic Zoltan REICHARDT decide „dizolvarea şi lichidarea societăţii prin preluarea activului şi pasivului de către asociatul unic, fără numire de lichidator”, cu precizarea că „societatea nu are datorii către bugetul de stat sau către alte persoane fizice sau juridice”.

Afirmaţia lui REICHARDT a fost FALSĂ, iar Fiscul – prin AJFP Alba – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva DIEMME AGREGATE SRL (fosta SPEED FORCE LOGISTICS SRL), „în vederea recuperării creanţei în sumă totală de 15.282.637 lei, reprezentând obligaţii fiscale datorate bugetului general consolidat”.

Cererea a fost depusă pe 3 decembrie 2015, a fost admisă pe 15 aprilie 2016, s-a deschis direct procedura falimentului, iar în funcţia de lichidator judiciar (provizoriu şi apoi confirmat) a fost numit practicianul GLOBAL MONEY RECOVERY SPRL (Oana ŢIRIL) – Dosar nr.4244/111/2015.

În Raportul privind cauzele falimentului, lichidatorul judiciar afirmă ERONAT că debitoarea „a fost înfiinţată în anul 2014„, după care spune că „s-a înfiinţat în anul 2013„… dar prezintă rezultatele financiare din 2011 şi 2012! Şi, totuşi, nu pomeneşte nimic de Marius-Vasile GAJA… cel care a administrat firma în perioada în care au fost acumulate datoriile la bugetele de stat.

Dar nimeni nu şi-a adus aminte de „meritele” lui Marius-Vasile GAJA!

La finalul acestui document – din 26 mai 2015 – Oana ŢIRIL precizează că „nu a putut identifica nicio persoană dintre cele prevăzute la art.169 din Legea 85/2014 care să fi cauzat starea de insolvenţă„. După un an şi o lună, fără să revină cu o completare la Raport, lichidatorul judiciar formulează cerere de atragere a răspunderii personale împotriva ungurului Zoltan REICHARDT, invocând „reaua-credinţă a pârâtului, având în vedere că se sustrage de la exercitarea atribuţiilor care-i revin în calitate de administrator al debitoarei”. NICIUN CUVÂNT despre Marius-Vasile GAJA!

Instanţa a admis solicitarea practicianului şi „obligă pârâtul la plata sumei de 16.533.656 lei” – Fiscul a mai mai pus 1,25 milioane lei la creanţa invocată iniţial!

Desigur, nu s-a recuperat niciun leu din milioanele pretinse de AJFP Alba şi probabil că REICHARDT nici nu ştie că a fost „condamnat”. Iar această situaţie – DACĂ NU VA FI ÎNDREPTATĂ – nu face altceva decât să arunce o lumină proastă asupra lichidatorului judiciar care s-a ocupat de faliment şi, mai grav, va induce ideea că vânzarea firmelor este (a rămas) o soluţie pentru a scăpa de datorii şi de responsabilitatea pentru săvârşirea unor ilegalităţi.