BERE BAUTURI BUCURESTI SA (CUI/CIF: 413210) a intrat în insolvenţă la propria cerere, decizia fiind pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr.11170/3/2020. În cererea introductivă, debitoarea a precizat că a ajuns în această situaţie (dezastruoasă) pentru că HEINEKEN ROMANIA SA (CUI/CIF: 13240781) – principalul partener de afaceri (furnizor), pentru care asigura distribuţia produselor în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Ialomiţa şi Prahova – a denunţat unilateral contractul, „fără a avea un motiv întemeiat” (…) „deşi debitoarea şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale” – detalii AICI.
Pe ideea „Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa„, administratorul judiciar provizoriu RTZ & PARTNERS SPRL FILIALA BUCUREŞTI s-a pus „cu bâta” pe debitori… mai exact cu cererea de insolvenţă, numai ieri, 10 august 2020, formulând 7 astfel de acţiuni, cinci la Tribunalul Constanţa şi două la instanţa din Capitală.
Cei 7 „beneficiari” ai cererilor de insolvenţă depuse în numele BERE BĂUTURI BUCUREŞTI SA sunt (în ordine alfabetică):
- AMFITEATRU EVENTS SRL Vama Veche (CUI/CIF: 39114086) – Dosar nr.4615/118/2020
- BETA TRADE SRL Mamaia (CUI/CIF: 5131163) – Dosar nr.4612/118/2020
- DANDY GOOD FOOD DMG SRL Bucureşti (CUI/CIF: 39658177) – Dosar nr.20065/3/2020
- FOIŞOR COM SRL Medgidia (CUI/CIF: 17045872) – Dosar nr.4614/118/2020
- LT RETAIL SRL Constanţa (CUI/CIF: 38142908) – Dosar nr.4613/118/2020
- LUNA MARKET COMERT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 39825380) – Dosar nr.20079/3/2020
- VÂNT DE VAMĂ SRL Vama Veche (CUI/CIF: 35917317) – Dosar nr.4616/118/2020
Dintre aceştia se remarcă FOIŞOR COM SRL – despre care am scris AICI, LT RETAIL SRL – 85 de angajaţi şi afaceri de 32,68 milioane lei în 2019 şi VÂNT DE VAMĂ SRL – 22 de angajaţi, profit net de 1.797.809 lei şi o cifră de afaceri de 8.236.121 lei în 2019.
Surprinzător, Tribunalul Constanţa a stabilit primul termen de judecată pe 18 august 2020 în Dosarul nr.4615/118/2020 – AMFITEATRU EVENTS SRL şi pe 2 septembrie 2020 în Dosarul nr. 4613/118/2020 – LT RETAIL SRL.