Firma de construcţii ENERGO DROBETA SA Drobeta-Turnu Severin (CUI: 1606219) a fost înfiinţată în februarie 1991 (sub numele CRIMSAT SA), iar la ora actuală este controlată de Jakob PETER, acesta devenind acţionar majoritar (95%) şi unic administrator la începutul anului 2014. Cu toate acestea, presa îl consideră patron “de facto” pe Daniel PIŢURLEA, un abonat la lucrări publice (detalii AICI).

La începutul anului trecut  am semnalat faptul că ENERGO DROBETA SA avea probleme mari cu Fiscul, dovadă fiind procesele aflate pe rol, prin care a contestat sau a solicitat suspendarea executărilor silite demarate de DGFP Craiova. Din acest motiv, pe 30 ianuarie 2018 s-a cerut în insolvenţă (detalii AICI). După aproape o lună, debitoarea a renunţat la cerere, astfel că Dosarul nr.274/101/2018 a fost închis.

Pe 18 decembrie 2018, ENERGO DROBETA SA a depus o nouă cerere de intrare în insolvenţă, numai că de această dată nu s-a mai răzgândit, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.2701/101/2018 a precizat că “are datorii certe, lichide şi exigibile în cuantum de 3.331.733,40 lei, reprezentând sume neachitate furnizorilor”.

Tribunalul Mehedinţi a dispus (pe 28 decembrie 2018) deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi a numit în funcţia de administrator judiciar provizoriu practicianul propus de debitoare, C.I.I. IORGULESCU GABRIEL din Bucureşti.

Instanţa a stabilit data de 6 februarie 2019 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 4 martie 2019, ora 11:00, la sediul administratorului judiciar.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.2701/101/2018, al debitoarei ENERGO DROBETA SA Drobeta-Turnu Severin, este programat pe 27 februarie 2019. (sursa foto: pxhere.com)

DOCUMENT ATAŞAT:
ENERGO DROBETA SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală





6 Ianuarie 2019

Spune-ți opinia