În aprilie 2009, Valentin MUREŞAN (40 de ani în prezent) a înfiinţat societatea EUROFERM MUREŞAN SRL Păuleşti (CUI: 25505807), această urmând să desfăşoare „activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)”. Până în 2013, „nu a rupt gura târgului”, reuşind să ajungă la o cifră de afaceri de numai 950.000 lei şi un profit net de 25.444 lei, în condiţiile în care a acumulat datorii totale de 5,22 milioane lei (la 31 decembrie 2013).
Pentru anul 2014, ori firma nu a mai depus bilanţul, ori finanţiştii au uitat să îl facă public pe site-ul propriu, dar cert este că, cel puţin în privinţa datoriilor, situaţia s-a înrăutăţit semnificativ. Astfel, pe 9 octombrie 2015, EUROFERM MUREŞAN SRL s-a cerut în insolvenţă motivând că „înregistrează datorii scadente de 12.387.158,11 lei„, dar a anunţat că intenţionează să propună un plan de reorganizare.
Deşi firma are sediul social în judeţul Satu Mare, ca administrator judiciar provizoriu a fost desemnat practicianul în insolvenţă RTZ&PARTNERS SPRL (Răzvan-Traian ZĂVĂLEANU) din Cluj-Napoca. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru data de 30 noiembrie 2015, urmând ca prima şedinţă a Adunării Creditorilor să se desfăşoare pe 21 decembrie 2015.
Cu aproximativ două luni înainte de declanşarea insolvenţei, EUROFERM MUREŞAN SRL a fost acceptată ca membru în Asociaţia Crescătorilor de Vaci Holstein. Societatea deţine participaţii la AXA CONSULTING SRL Satu Mare (CUI: 17946594), AXA INVEST SRL Satu Mare (CUI: 20650059), CODREANA TRANSILVANIA COOPERATIVA AGRICOLĂ Satu Mare (CUI: 26002641), SAMUS LACT COOPERATIVA AGRICOLĂ Botiz (CUI: 31145133), curios fiind faptul că la AXA INVEST SRL a devenit asociat (în urma unei majorări a capitalului social cu 10 lei!) cu doar câteva zile înainte de a cere protecţia Legii 85/2014. (foto: polyland.calpoly.edu)