În octombrie 2008, Iuliu Cristian GELMEREANU, Cristian Vasile POPA şi Octavian TIMAR au înfiinţat societatea CTC ELECTRO SRL Cluj-Napoca, având ca activitate principală „comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente”. Rebotezată EVOPRO SYSTEMS ENGINEERING SRL în iulie 2011, societatea clujenă a suferit mai multe modificări ale structurii asociaţilor, iar din decembrie 2017 este deţinută în proporţie de 99% de EVOTECH KFT (Ungaria) şi administrată de românul Zoltan Janoss KISS.
EVOPRO SYSTEMS ENGINEERING SRL nu s-a mai deranjat să depună bilanţul pe anul 2017, după ce în 2016 a înregistrat pierderi de 979.689 lei, la o cifră de afaceri de 19,48 milioane lei, datorii de 16,35 milioane lei şi capitaluri proprii negative de -3.908.920 lei.
Anul acesta, compania controlată de ungurii de la EVOTECH KFT s-a remarcat printr-o mulţime de procese cu creditorii, cel mai grav fiind Dosarul nr.695/1285/2018 prin care TOPOTRUST CONSTRUCT SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 14446780) şi COM ELECTRO CONSTRUCT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 9122761) au solicitat insolvenţa EVOPRO SYSTEMS ENGINEERING SRL.
Interesant este că acest dosar a fost înregistrat pe 17 iulie 2018, iar a doua zi a fost schimbat numele debitoarei în CNT POWER SOLUTION SRL (CUI/CIF: 24650825). În stilul „clasic ardelenesc”, Tribunalul Comercial Cluj a programat primul termen de judecată abia pe 18 decembrie 2018.
Pentru că se aproprie sentinţa în dosarul menţionat şi probabil nu a reuşit să-şi achite datoriile către cele două creditoare, CNT POWER SOLUTION SRL s-a gândit să le facă o surpriză (neplăcută, desigur) tuturor creditorilor… şi pe 12 decembrie 2018 s-a cerut singură în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1080/1285/2018, pentru care încă nu a fost stabilit primul termen de judecată. Totuşi, ţinând cont de faptul că debitoarea nu a depus bilanţul pentru anul 2017, instanţa ar trebui să respingă cererea… dar le poate admite pe cele ale creditoarelor! (sursa foto: evopro.hu)