Când spui “Farmacia Inimii“, mai toată lumea care încă nu a aruncat televizorul din casă se gândeşte la CATENA… şi la reclamele cu Stela Popescu şi Arşinel sau Temişean & Nico. Există şi o marcă FARMACIA INIMII, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) încă din anul 2009, pe 7 clase de produse, de către societatea FARMACEUTICA ARGESFARM SA Piteşti (CUI: 129022).

Cu toate acestea, Cosmin ROMAN (30 de ani în prezent) din satul Viişoara, comuna Păuneşti, judeţul Vrancea, nu a avut nicio reţinere să înfiinţeze în septembrie 2013 societatea FARMACIA INIMII SRL (CUI: 32243261), cu sediul social la el în sat şi având ca obiect principal de activitate “comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, in magazine specializate“.

Numele ales nu l-a ajutat în această afacere în care nici nu pare că a pornit cu intenţii oneste, aşa că pe 25 februarie 2016 a intrat în insolvenţă, la cererea creditorilor POLISANO SRL şi FARMEXIM SA, care au invocat creanţe de 60.757 lei (din care 46.809,70 lei – debit principal, iar 13.947,30 lei – penalităţi), respectiv 197.262,22 lei (65.021,64 lei – cost marfă livrată si neachitată, 115.504,66 lei – penalizări de întârziere) – Dosarul nr.2604/91/2015. Tabelul definitiv al creanţelor a inclus 12 creditori şi datorii de 442.076,01 lei, demn de semnalat fiind faptul că şi alţi distribuitori de medicamente au livrat marfă acestei societăţi.

Deşi tabelul definitiv a fost publicat în iulie 2016, iar normal ar fi fost ca după o lună să fie propus un plan de reorganizare sau să se treacă la faliment, insolvenţa s-a lungit… poate şi ca urmare a faptului că a fost schimbat administratorul judiciar. Al doilea practician care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de procedură, TOPAZ INSOLV SPRL (Ana Florea), a sesizat faptul că FARMACIA INIMII SRL “îşi desfăşura activitatea în baza unei autorizaţii de funcţionare farmacie pe care a înstrăinat-o la data de 31.10.2015 către ROCOS POINT SERV SRL contra unui preţ de 50 de lei” şi a atacat în instanţă această tranzacţie.

ROCOS POINT SERV SRL Homocea (CUI: 35167169) a fost înfiinţată în octombrie 2015 de către Costică ROMAN (68 de ani) şi tocmai “a luat-o în freză” pentru că Tribunalul Vrancea a decis ăe 5 octombrie 2017 aşa:

Dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare din 31.10.2015 încheiat de SC FARMACIA INIMII SRL – societate în lichidare, în calitate de vânzător şi pârâta ROCOS POINT SERV SRL în calitate de cumpărător şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioră. Obligă pârâta ROCOS POINT SERV SRL să plătească reclamantei – societate în insolvenţă cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 lei

În cele din urmă, judecătorul sindic Simona Florica NICOLAU de la Tribunalul Vrancea a decis (tot pe 5 octombrie 2017) trecerea la faliment, aceasta fiind propunerea administratorului judiciar, care a mai anunţat că “a sesizat organele de cercetare penală cu o plângere împotriva domnului ROMAN Cosmin, în calitate de administrator statutar al societăţii FARMACIA INIMII SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare“. Iar asta e “bonus” pentru că TOPAZ INSOLV SPRL a precizat încă din martie 2017 că va formula cerere de atragere a răspunderii personale împotriva lui Cosmin ROMAN. (sursa foto: howtobecomeapharmacytech.org)



11 Octombrie 2017

Spune-ți opinia