Ovidiu BURCĂ şi Dan ALEXA (sursa:digisport.ro)
Pentru că luna trecută, când am făcut publice salariile jucătorilor de la RAPID, Dan ALEXA era „pe drum”, între Timişoara şi Giuleşti, nu am apucat să îi prezint „onorariul” promis de Valerii MORARU, basarabeanul care se prezintă drept finanţator al echipei de fotbal, vin această cu această completare. Cu menţiunea că valorile menţionate nu sunt obţinute „pe surse”, ci sunt din documente oficiale.
Dan ALEXA, în calitate de antrenor principal, a încheiat cu FOTBAL CLUB RAPID SA Bucureşti (CUI 18536665) o convenţie civilă pentru perioada 26 august 2015 – 31 mai 2016, care se prelungeşte în mod automat (cu renegocierea condiţiilor financiare), pentru o nouă perioadă de un an dacă echipa promovează în Liga I. Pe toată durata convenţiei, ALEXA va primi 3.000 euro/lună, sumă netă ce trebuie achitată în lei (cursul BNR), până la data de 15 a lunii următoare.
În plus, RAPID se obligă să asigure antrenorului, pe perioada de valabilitate a convenţiei, un apartament cu 3 camere şi masină de serviciu. Dacă echipa alb-vişinie promovează în Liga I la sfârşitul sezonului 2015/2016, Dan ALEXA va beneficia de „un bonus de performanţăă în suma netă de 15.000 euro, plătibili în lei, la cursul de schimb BNR din ziua efectuării plăţii”.
Ca şi termen de comparaţie: Massimo Pedrazzini, cel care, până recent, a figurat în acte ca antrenor principal la STEAUA, avea un salariu de 5.000 euro. Vorbim de Liga I şi de STEAUA!
Şi pentru ca Dan ALEXA să nu se simtă stingher în acest articol, hai să vedem şi ce bani ar putea primi preşedintele executiv Ovidiu BURCĂ. Acesta a încheiat cu RAPID un contract de prestări servicii pentru perioada 24 iulie 2015 – 31 mai 2016, cu prelungire de un an în cazul promovării. Demn de menţionat este faptul că acest contract este valabil din 24 iulie 2015, dar a fost aprobat de Comitetul Creditorilor pe 27 august!
Valoarea contractului este de 8.800 lei/lună, dar – spre deosebire de înţelegerea lui Alexa – preşedintele executiv va primi şi „bonus de victorie în sumă de 500 euro/meci, plătibili astfel: 250 euro în maxim 5 zile de la disputarea meciului, respectiv 250 euro la finalul campionatului dacă echipa va îndeplini obiectivul sportiv, respectiv promovarea, la finalul campionatului 2015/2016, în prima ligă”.
În condiţiile în care, zilele trecute, angajaţii „nesportivi” protestau pentru că nu şi-au mai primit lefurile de câteva luni, e cam greu de crezut că se vor achita bonusurile în 5 zile de la meciul victorios, mai ales că astfel de înţelegeri au cam toţi jucătorii, nu numai preşedintele executiv. Curios este faptul că antrenorul, care e principalul vinovat în cazul înfrângerilor, nu beneficiază de bonus la victorie!
În caz de promovare, pe lângă diferenţele de bonus (250 euro x număr de victorii), Ovidiu BURCĂ va mai primi un bonus în valoare de 10.000 euro.
Desigur, sumele promise jucătorilor, antrenorului şi preşedintelui sunt asumate prin convenţii/contractele încheiate, numai că realitatea a demonstrat că aceste documente nu prea au valoare, cea mai recentă dovadă fiind acordurile semnate de RAPID cu diverşi jucători (Erchiah Daniel Buadee Benson, Marcel Gecov, Rihairo Daniel Meulens, Tomas Josl, Buchta Milos şi alţii), încheierea contractelor (de muncă) fiind condiţionată de acceptarea plăţii restanţelor în proporţie de 66%. Desigur este imoral şi cel mult la limita legii, dar – în cazul de faţă – vorbim de Rapid şi de un basarabean. La RAPID şi la basarabeni… se poate orice!