FC VOLUNTARI a declarat la FRF venituri de peste 4 milioane euro… dar cele din bilanţul public sunt de sub 200.000 euro!

Toate echipele de fotbal din Liga I, inclusiv cele nou-promovate, primesc aşa-zisele drepturi TV, în funcţie de locul ocupat în clasament (în ediţia anterioară a campionatului)… şi important de reţinut este că sumele încasate în ultima perioadă au fost de peste un milion de euro pe an/sezon (plus TVA!).

Echipa/clubul din Voluntari scrie pe site-ul propriu (AICI) că în 2019 a încasat 5.602.347 lei din „drepturi de difuzare”, în timp ce suma din 2018 a fost ceva mai mare – 6.042.300 lei. Pe lângă aceşti bani, au mai venit 14.289.837 lei în 2019 şi 10.800.000 lei în 2018 din „subvenţii, donaţii şi alte venituri” – bani de la Primăria Voluntari, în principal.

Situaţia financiară prezentată pe fcvoluntari.com menţionează venituri totale de peste 21 milioane lei în 2019 şi de aproximativ 18 milioane lei în 2018… şi pierderi de 1.033.891 lei, respectiv 1.648.375 lei.

Echipa din „oraşul lui Florentin PANDELE” îşi desfăşoară activitatea economică prin intermediul societăţii FOTBAL CLUB VOLUNTARI SA (CUI/CIF: 27212889), entitatea juridică deţinătoare a licenţei acordate de FRF.

Şi ce spune site-ul Ministerului Finanţelor Publice despre FOTBAL CLUB VOLUNTARI SA? De exemplu, pagina web susţine că, pentru anul 2019, societatea (plătitoare de TVA) a raportat la FISC un număr mediu de 73 de angajaţi, venituri de 822.543 lei, cheltuieli de 2.354.916 lei şi pierderi de 1.532.373 lei.

FOTBAL CLUB VOLUNTARI SA – rezultate financiare 2019

Hai să vedem şi pentru 2018, poate pe anul trecut au încurcat datele cei de la mfinante.gov.ro. Venituri de 737.098 lei, cheltuieli de 1.981.935 lei, pierderi de 1.244.837 lei şi 95 de angajaţi.

„Nu se pupă” deloc bilanţul public cu datele prezentate de FOTBAL CLUB VOLUNTARI SA pe site-ul propriu… şi, mai grav, nu se regăsesc nici măcar sumele din drepturi TV. Nu ar fi exclus ca banii de la Primăria Voluntari să fie, de fapt, plătiţi unei alte entităţi juridice (probabil ONG), dar drepturile TV sunt exclusiv ale firmei care deţine licenţa! Vorbim de aproximativ un milion de euro care nu se regăseşte în bilanţul public. Iar aceste drepturi TV sunt purtătoare de TVA.

Este adevărat că multe echipe contractează împrumuri (de la persoane fizice sau societăţi care oficial nu prestează activităţi de creditare!) pe care le garantează cu drepturile TV viitoare şi este posibil ca Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) să facă plăţile direct în conturile creditorilor, nu în cel al deţinătorului licenţei. Chiar şi aşa, aceste veniturile trebuie să apară în bilanţuri.

De ce bilanţul public al FOTBAL CLUB VOLUNTARI SA prezintă venituri de sub 200.000 euro pe an şi nu are nicio legătură cu cel prezentat de site-ul propriu şi înaintat la FRF în vederea acordării licenţei… sper să aflăm când voi primi răspunsurile de la instituţiile sesizate. Ceea ce eventual va spune FC VOLUNTARI contează mai puţin! (sursa foto: facebook.com/VoluntariFC)