FORMENERG SA Bucureşti (CUI: 14529126), cunoscută şi drept Societatea de Formare a Energeticienilor din România, are ca unic acţionar TRANSELECTRICA SA şi este condusă de directorul general Dragoş FLORESCU (55 de ani). În 2016, aceasta a fost remunerat cu 108.655 lei (o medie de 9.054,58 lei/lună), cu aproximativ 30% mai mult faţă de anul anterior… probabil pentru „performanţele net superioare” din 2016: pierderi de 1,5 milioane lei, faţă de 670.508 lei (tot pierderi) în 2015.
Ieri, 20 februarie 2018, FORMENERG SA s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti şi a depus o cerere de aplicare a Legii 85/2014 împotriva debitoarei ADREM INVEST SRL Bucureşti (CUI: 3020924), companie care în 2016 a înregistrat o cifră de afaceri de 118,5 milioane lei şi a avut 776 de angajaţi.
Controlată prin intermediul unei firme olandeze de fraţii Adrian BODEA (59 de ani) şi Corneliu BODEA (47 de ani), ADREM INVEST SRL abia scăpase dintr-un alt proces de insolvenţă, cu creditorii ASOCIAŢIA FLORIAN LIVIU şi PYF PRODUCTION SRL. Deschis pe 20 octombrie 2017, Dosarul nr.41295/3/2017 a fost închis săptămâna trecută (pe 14 februarie 2018, la primul termen de judecată), „urmare a achitării integrale a celor două creanţe„.
Existenţa acestui proces de insolvenţă şi a altora în care are calitatea de debitor demonstrează că sunt ceva probleme financiare la ADREM INVEST SRL, aspect sesizabil încă din bilanţul pe 2016, an în care pentru prima dată datoriile au depăşit cifra de afaceri… şi au ajuns la un maxim istoric.
Conform site-ului propriu, ADREM INVEST este „cel mai mare furnizor de servicii de administrare grupuri de măsură şi citire contoare din România„, din 2008 prestează servicii de citire contoare de energie electrică pentru CEZ ROMÂNIA, iar din 2009 şi pentru contoarele de gaz E.ON GAZ DISTRIBUŢIE (redenumită DELGAZ GRID).
Fiind înregistrat abia ieri, Dosarul de insolvenţă nr.5751/3/2018 încă nu a primit termen de judecată, dar demersurile similare înregistrate la Tribunalul Bucureşti zilele trecute au fost programate a fi judecate la începutul lunii iunie 2018! (sursa foto: adreminvest.ro)
UPDATE:
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 30 mai 2018.