Marius Eugen OSTAFICIUC (foto) este consilier judeţean, iar anterior a fost consilier local. Oficial este angajat la DRDP Iaşi, dar probabil prestează „muncă la distanţă”, că în timpul programului normal de lucru este prezent pe la tot felul de şedinte şi dezbateri.
În declaraţii de interese depuse până în 2017 (inclusiv) a menţionat că deţine şi administrează MAVERICK INVEST GROUP SRL Iaşi (CUI/CIF: 18218173), firmă care nu a depus la Fisc bilanţuri pentru anii 2015-2017.
La începutul anului 2018 au fost operate mai multe modificări la această societate, important de reţinut fiind faptul că Ionuţ ENACHE devine administrator, iar Marius Eugen OSTAFICIUC nu mai este unic asociat, ci îşi introduce în patronat şi soţia, Elena Ramona OSTAFICIUC. Pe 2 martie 2018, MAVERICK INVEST GROUP SRL redevine plătitoare de TVA… şi se apucă de treabă (în domeniul construcţiilor).
Dacă vă întrebaţi unde l-a găsit consilierul judeţean pe Ionuţ ENACHE, răspunsul este simplu: locuieşte (împreună cu soţia Ana-Maria ENACHE) în acelaşi bloc şi aceeaşi scară… cu Maria OSTAFICIUC. Interesant este şi faptul că, tot în martie 2018, soţii ENACHE înfiinţează MCD CERAMICHE SRL Iaşi (CUI/CIF: 39000057).
În 2018, cu doi angajaţi, MAVERICK INVEST GROUP SRL, societate deţinută de Marius Eugen OSTAFICIUC şi Elena Ramona OSTAFICIUC, a înregistrat o cifră de afaceri de 691.192 lei şi a încheiat exerciţiul financiar cu 113.852 lei în casă şi conturi la bănci… şi datorii de 332.185 lei. Ţinând cont de faptul că, pe parcursul anului respectiv (după operarea modificărilor), au fost eliberate cel puţin 3 certificate constatatoare, e de presupus că banii menţionaţi provin din contracte cu instituţii publice sau societăţi de stat (poate chiar cu DRDP!)… acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care OSTAFICIUC a renunţat la funcţia de administrator.
În declaraţiile de avere şi de interese depuse în 2018, precum şi în cele din 2019 (care nu apar pe site-ul ANI!), Marius Eugen OSTAFICIUC nu mai precizează că, împreună cu soţia, deţinea MAVERICK INVEST GROUP SRL, omisiune pe care cei mai răutăcioşi ar putea să o numească „fals în declaraţii„.
La începutul lunii august 2019, cei doi OSTAFICIUC se retrag din firmă, demn de remarcat fiind faptul că au apelat la varianta în două etape (majorare de capital social şi apoi cesiune părţi sociale), ceea ce sugerează că s-au temut de o posibilă opoziţie a unui creditor (în cazul cesiunii directe). Despre acest eveniment a scris câte ceva topiasi.ro – AICI.
La câteva zile după ce MAVERICK INVEST GROUP SRL a ajuns să fie deţinută în acte de Ionuţ ENACHE şi Ana-Maria ENACHE, au început să iasă la iveală problemele financiare: incidente de plată raportate la CIP şi procese în instanţă cu creditorii. Primul bilet la ordin a fost refuzat la plată pe 27 august 2019, iar ultimul pe 21 noiembrie 2019, dată la care exista „poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului„.
În total 24 de bilete la ordin fără acoperire şi o sumă totală refuzată la plată de 580.628,40 lei (detalii AICI)… şi nu pot să nu observ că firma are contul deschis la UNICREDIT Palas… deşi sediul social e în Alexandru cel Bun!
Dintre partenerii de afaceri înşelaţi de firma care a aparţinut soţilor OSTAFICIUC până în urmă cu vreo 6 luni, cel mai „recalcitrant” este DON CONSTRUCTION CHEMICALS SRL (CUI/CIF: 18968701), care pe 10 februarie 2020 a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva MAVERICK INVEST GROUP SRL, de la care a luat o ţeapă de 61.929,82 lei (detalii AICI).
Dacă se termină criza până atunci, cererea de insolvenţă împotriva MAVERICK INVEST GROUP SRL, care face obiectul Dosarului nr.770/99/2020, va fi judecată pe 22 mai 2020. (sursa foto: facebook.com/marius.ostaficiuc)