GEORGE PRIM CONSTRUCT: Încă o insolvenţă dubioasă administrată de CII TUDOR CĂTĂLIN-GEORGE; minciunile din cererea introductivă se regăsesc şi în (cel puţin) alte două dosare de care se ocupă acest practician prahovean; se invocă „lipsa constantă de lichidităţi”… în condiţiile în care au dispărut 3 milioane lei

GEORGE PRIM CONSTRUCT SRL Ploieşti (CUI/CIF: 37102751) a intrat în insolvenţă la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.1423/105/2023 se regăsesc minciuni aproape identice cu cele de la falimentul DUO MONTAJ SERVICES SRL Mărginenii de Jos/ Filipeştii de Târg (CUI/CIF: 36703974) şi insolvenţa CLAUDIU BOSS TAXI SRL Ploieşti (CUI/CIF: 33948570), cea mai mizerabilă fiind următoarea:

Încă de la începutul desfăşurării activităţii sale, (societatea GEORGE PRIM CONSTRUCT SRL – n.r.) s-a confruntat cu o lipsă constantă de lichidităţi, necesarul în acest sens fiind acoperit în cele mai multe cazuri de către împrumutul acordat de unicul asociat, d-nul ARMURIERU Nicolae, care ulterior a fost retras din societate.

Persoana menţionată în cererea introductivă, Nicolae ARMURIERU, a devenit (unic) asociat abia în septembrie 2022, când a preluat părţile sociale de la George-Constantin ARMURIERU, fondatorul societăţii.

De la înfiinţare (2017) şi până în 2020, GEORGE PRIM CONSTRUCT SRL a obţinut profituri nete de peste 60% din cifra de afaceri, astfel că la 31 decembrie 2020 avea 3.210.288 lei în casă şi conturi la bănci… şi datorii de numai 367.457 lei.

În anul următor (2021), deşi firma prahoveană a înregistrat profit, lichidităţile au scăzut la 504.394 lei… iar datoriile au crescut la 525.216 lei! Unde este diferenţa de vreo 3 milioane lei? Asta ar trebui să cerceteze administratorul judiciar provizoriu CII TUDOR CĂTĂLIN-GEORGE şi Fiscul.

Demn de semnalat este şi faptul că, deşi agentul economic nu apare cu bilanţul pentru 2022 depus la Fisc, practicianul prezintă nişte date financiare… din care rezultă că şi anul trecut a fost încheiat cu profit (577.480 lei, la o cifră de afaceri de 2.121.691 lei), activele circulante au crescut la 1.155.267 lei (de la 658.221 lei), iar datoriile au scăzut la 436.442 lei. Şi atunci… de ce a intrat în insolvenţă?!

În ceea ce priveşte administratorul judiciar provizoriu, acesta a fost numit la propunerea debitoarei şi este vorba de practicianul care se mai ocupă şi de procedurile menţionate (DUO MONTAJ SERVICES SRL şi CLAUDIU BOSS TAXI SRL), iar cererile introductive sunt de o asemănare izbitoare care sugerează că au fost întocmite/redactate de acest specialist în insolvenţe (dubioase)!

Judecătorul sindic Adriana Magdalena BOGHICI de la Tribunalul Prahova a stabiliat data de 29 mai 2023 drept termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi a programat următorul termen de judecată în Dosarul nr.1423/105/2023 pentru data de 21 iunie 2023. (sursa foto: facebook.com/george.armurieru.5)

CITIŢI ŞI:
DUO MONTAJ SERVICES: Faliment mincinos la soţii ZĂRNOIU; Fiscul prahovean „nu se dă jos din pat” pentru o ţeapă de 649.344 lei, iar „specialistul” Cătălin-George TUDOR nu observă dispariţia lichidităţilor de peste două milioane lei; afacerea a fost mutată pe STRADAL SELECT CONSTRUCT

CLAUDIU BOSS TAXI: Administratorul judiciar CII TUDOR CĂTĂLIN-GEORGE este incompetent sau (doar) ticălos? Îi plânge de milă patronului CODREANU că a rămas dator la stat cu 64.036 lei… dar nu observă că a luat din firmă suma de 799.374 lei; practicianul a publicat date false în Raportul privind cauzele insolvenţei