UZTEL SA Ploieşti (CUI/CF: 1352846) a intrat în insolvenţă (oficial la propria cerere), susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1223/105/2023 că «înregistrează datorii către bugetul statului, diverşi furnizori şi acţionari, în cuantum de 40.463.057 lei, pe care nu le poate onora la termenele scadente», cu precizarea că «deţine întreaga baza materială necesară reorganizării activităţii, având în acest sens experienţa necesară, tehnologii de fabricaţie fiabile, comenzi, cât şi personal calificat, aproximativ 350 de salariaţi».
Judecătorul sindic Dragoş Adrian IORGA de la Tribunalul Prahova a desemnat ANDREI IOAN IPURL (practicianul propus de debitoare, dar şi de alţi 4 creditori) în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit data de 26 mai 2023 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală.
UZTEL SA – companie ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate la BVB sub simbolul UZT (Asociaţia UZTEL deţine 83,84% din capitalul social) – se prezintă pe site-ul propriu drept „unul dintre cei mai importanţi producători de utilaj petrolier, asigurând şi servicii de reparaţii”, iar pentru anul 2022 a anunţat pierderi de 8.916.184 lei, la o cifră de afaceri de 43.565.867 lei şi datorii de 44.352.653 lei (rezultate preliminare).
DOCUMENT ATAŞAT:
UZTEL SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală