HĂRĂBOR CONSTRUCT: Instanţa confirmă golănia sesizată de SUPERVIZOR.ro… şi dispune atragerea răspunderii personale împotriva fostului administrator Titi HĂRĂBOR

Înfiinţată în aprilie 2017 de către Titi HĂRĂBOR, societatea vrânceană HĂRĂBOR CONSTRUCT SRL Suraia (CUI/CIF: 37352960) a obţinut un profit net de 159.200 lei în primul an de activitate şi de 405.997 lei în al doilea, iar la finalul anului 2018 figura cu datorii de 152.497 lei şi active circulante de 717.931 lei… din care 691.118 lei în casă şi conturi la bănci.

Deşi teoretic „avea bani să arunce şi în câini”, HĂRĂBOR CONSTRUCT SRL s-a cerut direct în faliment pe data de 31 iulie 2019, susţinând că „are datorii în valoare 150.000 lei, pe care nu le mai poate achita datorită încetării activităţii şi lipsei oricăror lichidităţi sau bunuri în patrimoniu”. Solicitarea a fost acceptată de Tribunalul Vrancea pe 13 august 2019, iar în funcţia de lichidator judiciar a fost numit practicianul propus de debitoare, ASIST CONT SPRL (Mitică-Lulu PALADE).

Legat de lichidator, demn de semnalat este faptul că acest practician a mai colaborat cu Titi HĂRĂBOR şi la falimentul PELLE TITI CONSTRUCT SRL Suraia (CUI/CIF: 22372846), procedură închisă în câteva luni… fără ca măcar să fie publicat vreun tabel al creditorilor!

Am semnalat lichidatorului ASIST CONT SPRL problema legată de „dispariţia” a aproape 700.000 lei din casieria/conturile HĂRĂBOR CONSTRUCT SRL, dar acesta a ignorat sesizarea şi foarte probabil a colaborat cu Titi HĂRĂBOR în încercarea de a acoperi golănia.

Pentru că Mitică-Lulu PALADE a tratat cu sictir observaţiile transmise şi publicate de SUPERVIZOR.ro, am sesizat Fiscul şi Antifrauda, iar rezultatul a fost… iniţierea acţiunii de atragere a răspunderii personale împotriva fostului administrator Titi HĂRĂBOR, Dosarul asociat nr.1282/91/2019/a2 fiind deschis la cererea DGRFP Galaţi – AJFP Vrancea.

La judecarea cauzei, s-a precizat că „pârâtul a ridicat din casierie, conform declaraţiei acestuia, sub formă de dividende – suma de 565.194 lei şi pentru achitare diverse plăţi – suma de 154.184 leifără documente legale” (…) „operaţiune pe care Tribunalul o califică ca o deturnare, ca o schimbare a destinaţiei sumelor de bani existente în casierie”.

Ţinând cont de aceste elemente, judecătorul sindic Adriana COPACi de la Tribunalul Vrancea a dispus „atragerea răspunderii administratorului HĂRĂBOR Titi pentru întreg pasivul societăţii, în cuantum de 91.237 lei„… surprinzătoare fiind suma menţionată în sentinţă (care reprezintă doar creanţa bugetară), în condiţiile în care tabelul definitiv prezintă o masă credală de 201.437 lei, sumă care include şi o creanţă dubioasă a unei persoane fizice.

Pronunţată pe 19 august 2020 şi publicată în BPI pe 17 septembrie 2020, sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.