Vă mai amintiţi de George PĂDURE (63 de ani), cel cu „GEPA Electro Center – un pic mai bine pentru Dumneavoastră!„? A candidat anul trecut pentru Primăria Sectorului 1 şi a obţinut un rezultat care i-a permis clasarea la „şi alţii”, dar nu asta e important. Cu ocazia acestei candidaturi, presa l-a băgat în seamă şi a aflat (de la el) că deţine EXPOCENTER HOTEL din Bucureşti (4 stele, sectorul 1), stabiliment care „face parte din cel mai mare lanţ hotelier din lume, BEST WESTERN INTERNATIONAL Inc., cu mai mult de 4000 de hoteluri în peste 100 de ţări”, după cum se laudă pe site-ul propriu.
Acest hotel este deţinut/administrat de o societate înfiinţată în decembrie 2011 sub numele ARENA TOUCH SRL, rebotezată ARENA ADMIN SRL din decembrie 2013 şi care – din 26 aprilie 2017 – se numeşte HOTEL PROIECT SRL Bucureşti (CUI: 29417120).
La loc comanda!… după 9 luni de insolvenţă
Pe 25 iulie 2016, la propria cerere, ARENA ADMIN SRL intră în insolvenţă, menţionând că are datorii de 16.961.443 lei (Dosarul nr.27476/3/2016). Cel mai recent tabel preliminar al creanţelor, publicat pe 9 martie 2017, arată o masă credală de 27.957.106,32 lei, iar cel mai important creditor este LIBRA INTERNET BANK SA, cu o creanţă teoretic garantată de 17.041.677.89 lei.
LIBRA INTERNET BANK SA nu a fost de acord cu intrarea în insolvenţă a firmei lui George PĂDURE (Gheorghe în buletin) şi, după ce nu a avut succes cu opoziţia, a atacat sentinţa de deschidere a procedurii la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 20 aprilie 2017, această instanţă a dispus „revocarea încheierii din data de 25 iulie 2016 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul ARENA ADMIN SRL (…) scoaterea de pe rol a dosarului şi depunerea lui în arhivă ca urmare a admiterii apelului (…) radierea din Registrul Comerţului Bucureşti a menţiunii cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea ARENA ADMIN SRL”.
Schimbăm numele şi mai încercăm o tură
La aproape o săptămână de la decizia Curţii de Apel Bucureşti, numele firmei este schimbat în HOTEL PROIECT SRL, iar pe 4 mai 2017 este depusă, tot de către debitoare, cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă! Culmea este că acest nou dosar (nr.15546/3/2017) a căzut tot la judecătorul sindic Nicolae PREPELIŢĂ, cel care s-a ocupat de prima insolvenţă.
Pentru că Nicolae PREPELIŢĂ a formulat cerere de abţinere, solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 a fost soluţionată abia pe 6 iunie 2017, când instanţa a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva HOTEL PROIECT SRL şi a numit ca administrator judiciar provizoriu acelaşi practician ca şi la procedura abia încheiată, CIUREA INSOLV EXPERT IPURL.
În cadrul noii proceduri, termenul limită de înscriere la masa credală este 18 iulie 2017, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor urmează să se întrunească pe 27 iulie 2017, la sediul debitorului (Bucureşti, Bd.Poligrafiei nr.69A sector 1) – ora nu a fost comunicată de administratorul judiciar.
Pierderi de 3,9 milioane lei în doi ani şi bilete la ordin fără acoperire de 1,6 milioane lei
Pentru anul trecut, ARENA ADMIN SRL (aşa s-a numit în 2016) a raportat venituri de 1.811.729 lei şi cheltuieli de 3.283.863 lei, ceea ce a dus la pierderi de 1.472.134 lei. Datoriile din bilanţ sunt de 22.143.057 lei, în timp ce creanţele se cifrează la 354.076 lei, iar suma din casă şi conturi este nesemnificativă – 76.281 lei.
În anul anterior (2015), pierderile au fost şi mai mari, de 2.463.313 lei, rezultat al unor venituri de 569.939 lei şi cheltuieli de 3.033.252 lei, iar datoriile erau ceva mai mici, de 21.676.975 lei.
HOTEL PROIECT SRL (fosta ARENA ADMIN SRL) – rezultate financiare 2016
În ceea ce priveşte coportamentul de plată al hotelului/firmei, trebuie menţionat faptul că lasă de dorit de la finalul anului 2014. Mai exact, ARENA ADMIN SRL a fost raportată la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) cu două bilete la ordin refuzate la plată în decembrie 2014. Au urmat alte 5 în 2015 (4 în iunie şi unul în decembrie), pentru ca anul trecut să mai fie consemnate 13 bilete la ordin fără acoperire. Un ultim incident de plată este consemnat pe 10 martie 2017.
La ora actuală, HOTEL PROIECT SRL, fosta ARENA ADMIN SRL, figurează în evidenţele CIP cu 21 de bilete la ordin refuzate la plată, în valoare totală de 1.632.741,03 lei, sumă care reprezintă mai mult de un sfert din cheltuielile raportate pentru 2015 şi 2016.
HOTEL PROIECT SRL are un capital social de 22.220 lei, deţinut de Gheorghe PĂDURE – 95% şi Claudiu PĂDURE (41 de ani), în timp ce atribuţiile de administrator sunt îndeplinite de METROPOLIS PROIECT DEVELOPMENT SRL Bucureşti (CUI: 21410895), firmă controlată de „domnul GEPA”.
La 31 decembrie 2016, activele imobilizate ale societăţii erau evaluate la 16,96 milioane lei, valoare apropiată de creanţa LIBRA INTERNET BANK SA. Dacă banca nu se încăpăţânează să depună un nou apel, ar putea să îi facă şi mai mari probleme lui George PĂDURE, respingând un eventual plan de reorganizare şi contribuind astfel la declanşarea falimentului. Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.15546/3/2017 este programat pe 3 octombrie 2017. (sursa foto: facebook.com/expocenterhotelbestwesternplus)
NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact