INTERNATIONAL BAX LOGISTIC SRL Târgu Neamţ (CUI/CIF: 34520733) – a solicitat protecţia Legii 85/2014, iar această cerere de intrare în insolvenţă a dus la înregistrarea Dosarului nr.208/103/2023, pentru care Tribunalul Neamţ a programat un prim termen de judecată pe 8 februarie 2023.
Societatea a fost înfiinţată în mai 2015 de Florin-George MIHĂILĂ, sub numele MILLIDGE & DOIG SRL (cu sediul social în Piatra Neamţ) şi urma să presteze „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”.
A fost rebotezată în 2017, când a fost preluată de Cristi CHITIC, sediul social a fost mutat în Târgu Neamţ, iar obiectul principal de activitate a devenit „transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare”.
Deşi CHITIC este unic asociat şi administrator şi la ora actuală, iar obiectul principal de activitate nu a mai fost modificat, Ionel ANECHITEI (foto) – în calitate de administrator?! – susţinea vara trecută (într-un articol probabil publicitar) că INTERNATIONAL BAX LOGISTIC SRL „este o societate, colector autorizat de deşeuri ambalaje, care plăteşte pentru carton, pet, sticlă și doză şi oferă agenţilor economici posibilitatea reducerii costurilor facturilor la salubritate” – AICI.
Dincolo de aceste „neclarităţi”, cert este faptul că firma şi-a cerut insolvenţa, iar la finalul anului 2022 înregistra (conform anaf.ro) datorii de 1.016.725 lei la bugetul de stat şi de 129.489 lei (92.552 lei + 36.937 lei) la „Pensii” şi „Sănătate”.
Pentru anul 2021, INTERNATIONAL BAX LOGISTIC SRL a raportat 9 angajaţi, profit net de 3.424.174 lei, la o cifră de afaceri de 5.728.388 lei, datorii de 4.606.431 lei şi active circulante de 7.719.856 lei, din care creanţe de 6.596.094 lei.