Societatea IULIUS MAPAMOND SRL Iaşi (CUI/CIF: 31114226) a fost înfiinţată în ianuarie 2013 de către Adrian Lucian CHISCOP (din Costuleni) şi urma să deruleze activităţi de „comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate”.
Cu bilanţ depus doar pentru exerciţiul financiar 2013, IULIUS MAPAMOND SRL a intrat insolvenţă abia pe 7 octombrie 2021, la cererea Fiscului, care a invocat o creanţă de numai 58.701 lei… ajunsă la 823.288 lei în tabelul definitiv.
Administratorul judiciar SOLVENS SPRL s-a supărat foarte tare pe Adrian Lucian CHISCOP şi, «pentru faptul că nu a predat documentele financiar-contabile în termenul legal, în temeiul art. 271 din N.C.P., a promovat plângere penală împotriva acestuia, înregistrată sub nr.1317/12407/12.11.2021».
Mai mult, SOLVENS SPRL a depus şi cerere de atragere a răspunderii împotriva fostului administrator, iar Tribunalul Iaşi a admis-o (pe 26 mai 2022) şi a pronunţat următoarea decizie:
Obligă pe pârâtul Adrian Lucian CHISCOP să plătească pasivul debitorului IULIUS MAPAMOND SRL, pasiv rămas neacoperit la data închiderii procedurii în cuantum de 823.288 lei, aşa cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor
Sentinţa poate fi atacată cu apel „în 7 zile de la comunicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”.
Demn de semnalat este faptul că Adrian Lucian CHISCOP este la a doua ispravă de acest gen: în cazul falimentului PLUMB SRL Iaşi (CUI/CIF: 15030638), instanţa „l-a condamnat” să acopere pasivul de 311.465 lei. Iniţial, „condamnarea” a inclus-o şi pe Luminiţa PLUMBU, dar la Curtea de Apel Iaşi a decis că numai Adrian Lucian CHISCOP este „bun de plată”.