Despre Romică URSU (foto) se spune (eronat) că ar fi antreprenor în construcţii. În realitate, el este un ţepar, iar ca dovadă stau cele 5 falimente şi două insolvenţe „reuşite” până în acest moment. Ultima realizare în domeniu este insolvenţa KADO INDUSTRY SRL Dancu (CUI/CIF: 36288150), procedură deschisă – la cererea debitoarei – pe data de 31 octombrie 2018 (Dosar nr.6576/99/2018).
Am mai scris despre această nouă ţeapă chiar luna aceasta (AICI), dar au apărut elemente noi, care merită menţionate… poate realizează SRI Iaşi, UAIC şi UTI cu cine „s-au înhăitat”.
Conform sentinţei de deschidere a procedurii, „societatea a intrat în stare de insolvenţă din data de 30.09.2018, când a constatat că nu mai poate face faţă datoriilor existente, în sumă de 2.836.893 lei„. Altfel spus, KADO INDUSTRY SRL are datorii de peste 2,8 milioane lei, de aproape 4 ori mai mari faţă de cele consemnate la finalul anului trecut, conform bilanţului public (736.099 lei).
Am o veste pentru creditorii care au avut încredere în acest individ cu 5 falimente la activ. Nu e bună (vestea), dar cred că e meritată: nu o să recuperaţi (aproape) nimic din creanţele pe care le deţineţi!
Administratorul judiciar provizoriu EXPRESSS LICHIDATOR IPURL (Daniel Constantin LUPU), practician numit la propunerea debitoarei, a solicitat deja trecerea la faliment, iar în raportul aferent precizează că „debitoarea nu deţine în patrimoniu niciun bun imobil sau mobil, conform declaraţiei administratorul staturar (Romică URSU – n.r.)”.
Probabil că instanţa va dispune trecerea la faliment abia la următorul termen de judecată din Dosarul nr.6576/99/2018, al debitoarei KADO INDUSTRY SRL Dancu, care e programat pe 13 februarie 2019, dar asta nu mă împiedică să spun încă de acum că avem de a face cu o nouă ţeapă a lui Romică URSU. Probabil nu şi ultima… (sursa foto: facebook.com – Kolado-SRL)
DOCUMENTE ATAŞATE:
KADO INDUSTRY SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală
KADO INDUSTRY SRL – Raport al administratorului judiciar privind propunerea de intrare în faliment