La POŞTA ROMÂNĂ poţi plăti cu cardul… doar pentru eMAG!

De la începutul acestui an, comercianţii cu o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro erau/sunt obligaţi să accepte plata cu cardul. A existat şi tâmpenia cu „cash back”, care obliga comercianţii să elibereze maximum 200 de lei cash oricărui „gigel” care nu a găsit un ATM în drum.

Regula aceasta a fost prevăzută de Legea nr.209/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată şi a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 913 din 14 noiembrie 2016 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, după cum precizează şi avocatnet.ro

În viaţa de zi cu zi folosesc serviciile prestate de două oficii poştale. Şi de mai bine de doi ani am constatat că acestea nu mai vând felicitări/vederi, pixuri, plicuri şi alte produse, care de obicei se comercializau de către Poşta Română. Am întrebat DE CE nu se mai vînd şi răspunsul a fost următorul: „nu avem case de marcat„.

  • Şi cum aţi vândut până acum?
  • Nu s-a gândit nimeni că avem nevoie de case de marcat!

De ceva vreme, cele două oficii poştale au devenit „sucursale” eMAG – fără exagerare. Nu cred că trebuie să detaliez.

Zilele trecute, când am ajuns la unul din aceste oficii poştale, am întrebat: „pot să plătesc cu cardul„. Şi răspunsul a fost acesta:

  • doar pentru eMAG

DA, cei care primesc produse livrate de eMAG pot plăti cu cardul. DOAR ACEŞTIA. Asta pentru că eMAG a furnizat POS-uri, astfel încât clienţii lor pot plăti (şi) cu cardul. Pentru cine nu a înţeles: NU e un reproş la adresa eMAG, din contră!

Clienţii Poştei Române nu pot plăti cu cardul niciun serviciu. Aşa cum NU POT PLĂTI CU CARDUL nici clienţii/jucătorii la LOTERIA ROMÂNĂ. Nu ştiu cum e la casele de pariuri, dar am o bănuială că nici aici nu se poate.

De ce clienţii societăţilor/companiilor POŞTA ROMÂNĂ sau/şi LOTERIA ROMÂNĂ nu pot plăti cu cardul? Simplu: pentru că există o lege… care se aplică doar unora! (sursa foto: blog.emag.ro)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact