La sesizarea SUPERVIZOR.ro, Fiscul „i-a dat cu flit” administratorului judiciar MRL şi a cerut falimentul RIN EXCLUSIVE… firmă deţinută de ţeparul Florin ŢĂPUŞĂ, fost viceprimar de Hârlău

RIN EXCLUSIVE SRL Hârlău (CUI/CIF: 36802498) – firmă controlată de Florin ŢĂPUŞĂ (foto, dreapta), fost viceprimar de Hârlău – a intrat în insolvenţă pe data 15 septembrie 2020… deşi bilanţurile publice arată că a încheiat anul 2020 cu lichidităţi de 662.264 lei, iar exerciţiul financiar 2021 cu 736.401 lei în casă şi conturi la bănci.

Cu dubiosul vot al Fiscului a fost aprobat un plan de reorganizare, numai că debitoarea a respectat programul de plăţi doar în primele două trimestre, după care timp de 9 luni (3 trimestre de reorganizare judiciară) nu a mai achitat niciun leu.

Pentru că administratorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL a ignorat informarea transmisă de SUPERVIZOR.ro şi a continuat să susţină golănia lui ŢĂPUŞĂ, am sesizat Fiscul… care a reacţionat chiar surprinzător de rapid.

Mai exact, la Adunarea Creditorilor din 20 iulie 2022, AJFP Iaşi a comunicat faptul că «nu aprobă raportul întocmit, motivat de faptul că nu este respectat planul de reorganizare, debitoarea acumulând creanţe curente în cuantum de 202.228 lei, în acest sens fiind formulată o cerere de intrare în faliment».

Conform menţiunilor de pe portal.just.ro, cererea de trecere la faliment, susţinută şi de creditorul AQUILA PART PROD COM SA Ploieşti (CUI/CIF: 6484554), va fi analizată de judecătorul sindic pe 16 septembrie 2022.

Ţinând cont de faptul că SUPERVIZOR.ro a informat Fiscul şi asupra altor (posibile) ilegalităţi ale lui FlorinŢĂPUŞĂ, sper că instituţia ieşeană nu se va limita la cererea de faliment şi, eventual cu sprijinul altor instituţii, va efectua „o analiză completă” a activităţii fostului „vice” de Hârlău! (sursa foto: facebook.com/tapusarestaurant)

CITIŢI ŞI:
Insolvenţa RIN EXCLUSIVE: Al 3-lea trimestru în care firma lui Florin ŢĂPUSĂ nu achită niciun leu din obligaţiile stabilite prin planul de reorganizare judiciară; administratorul judiciar MRL menţionează nişte dubioase „ridicări numerar”… şi atât! Am sesizat ANAF