UTILAJE AGRICOLE SI PIESE SRL Craiova (CUI: 32651651) a fost înmatriculată pe 14 ianuarie 2014, este deţinută şi administrată de George Daniel MIELCIOIU şi are ca obiect principal de activitate “Comert cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet” (Cod CAEN: 4791), magazinul online prin care se derulează afacerea fiind utilajeagricolesipiese.ro

Deşi site-ul nu arată extraordinar, UTILAJE AGRICOLE SI PIESE SRL a reuşit în 2017 o cifră de afaceri de 5,26 milioane lei… dar cu preţul acumulării unor datorii de puţin peste două milioane lei. Surprinzător este faptul că societatea doljeană înregistra la 31 decembrie 2017 creanţe de 1.384.984 lei, deşi teoretic magazinul online nu vinde “pe datorie” (vinde în rate, pe bază de credite acordate clienţilor de IFN-uri… dar asta e altceva).

În ceea ce priveşte rezultatele financiare ale anului 2018, sunt şanse mari să le aflăm în curând… de la administratorul judiciar, pentru că, pe 9 ianuarie 2019, UTILAJE AGRICOLE SI PIESE SRL a solicitat intrarea în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.166/63/2019. Tribunalul Dolj a programat primul termen de judecată pe 15 ianuarie 2019, la o zi după aniversarea de 5 ani a firmei oltene. (sursa foto: utilajeagricolesipiese.ro)





14 Ianuarie 2019

Spune-ți opinia