MINUNE! S-a închis procedura de faliment pentru BANCA COLUMNA; dosarul este din 1997! Wikipedia spune că „unul dintre acţionarii români ai acestei operaţiuni de spălare de bani a fost identificat în persoana socrului lui Virgil MĂGUREANU” (document ataşat: raport final)

Chiar ieri „se minuna” o cititoare SUPERVIZOR.ro că există dosare de faliment cu peste 10 ani vechime… şi mi-am adus aminte de BANCA COLUMNA.

Dacă nu sunteţi de o vârsta apropiată cu a autorului acestui text, probabil nici nu ştiţi despre ce vorbesc.

Conform wikipedia.ro:

COLUMNA BANK a apărut prin asocierea a patru persoane fizice din România (…) Unul dintre acţionarii români ai acestei operaţiuni de spălare de bani a fost identificat în persoana socrului lui Virgil MĂGUREANU, în acel moment director al SRI.

Pe data de 30 mai 2022, instanţa a dispus închiderea procedurii de insolvenţă/faliment şi, implicit, radierea societăţii comerciale BANCA COLUMNA SA (CUI/CIF: 6222138) – Dosar nr.15/3/1997.

DA, dosarul e din 1997 (banca a fost înființată în 1994!), când nici nu existau reglementări speciale pentru insolvenţă/faliment. Prima lege „dedicată” a apărut în urmă cu 16 de ani – „Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei”. De pe atunci apar şi menţiuni în BPI.

Nu am avut răbdarea să analizez cele câteva sute de documente publicate în BPI după apariţia acestei legi, nici nu văd la ce ar folosi. Dacă sunteţi interesat/interesată, aveţi la dispoziţie Raportul final al lichidatorului judiciar – AICI.

La finalul documentului se spune că acţionari au fost:

  • Manel Finanz A.G – persoană juridică straină -92,97%
  • Poesina Leopold Dan – cetăţean german – 3,63%
  • Raiciu Matilda – persoană fizică română – 0,85%
  • Anghel Ion – persoană fizică română – 0,85%
  • Bostan Vasile – persoana fizica romana – 0,85%
  • Nica Babalac Petre – persoană fizică română – 0,85%

De parcă ar mai conta!

DOCUMENT ATAŞAT:
BANCA COLUMNA SA – Raport final